Liderul PSD Suceava, Ioan Stan: Este inadmisibil ca reducerea prețului laptelui să se facă pe seama fermierilor



Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a declarat că reducerea prețului laptelui nu trebuie să se facă tot pe seama fermierilor. Ioan Stan a spus că în ceea ce privește nemulțumirea fermierilor pe seama cărora se face ieftinirea cu 20% a laptelui, PSD solicită Consiliului Concurenței să intervină de urgență pentru corectarea mecanismului făcut prost, după cum o dovedește realitatea, care a rezultat în urma inițiativei sale de mediere între producători, procesatori și marii comercianți. „Considerăm că este inadmisibil ca reducerea cu 20% a prețului laptelui să se facă pe seama producătorilor, iar comercianții să-și protejeze și mențină adaosurile și comisioanele”, a precizat Ioan Stan. El și-a exprimat convingerea că nu prin împingerea în faliment a celor care asigură materia primă, laptele, se poate ajunge la un preț mai accesibil pentru consumatori. Liderul PSD Suceava a afirmat că în legătură cu această problemă, social-democrații constată că premierul României, Nicolae Ciucă, a fost indus în eroare, motiv pentru care PSD solicită Consiliului Concurenței să procedeze de îndată la o informare corectă și deplină a șefului Guvernului. „A-i împinge la faliment pe producătorii de lapte din România denotă o lipsă crasă de discernământ din punct de vedere economic, social și politic”, a spus Ioan Stan. El a adăugat că își dorește ca atât premierul Nicolae Ciucă, cât și decidenții din Consiliului Concurenței să îndrepte modul în care se aplică această decizie guvernamentală, „pentru că avem datoria de a gândi și pune în aplicare măsuri care să fie în interesul tuturor românilor, nu doar al unora”.



Recomandări

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD