Liderul PSD Suceava, Ioan Stan: Aștept să văd cum noul Guvern va face cele două autostrăzi și cinci șosele de centură în județul Suceava

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat după adoptarea de către Parlament a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă că așteaptă să vadă cum noul Guvern va realiza cele două autostrăzi din Moldova și cele cinci șosele de centură din județul Suceava, promisiuni făcute de liberalii suceveni. Ioan Stan a spus că la ședința de joi a Parlamentului a fost în sală, însă nu a votat deoarece și-a dorit ca „acest Guvern PSD să-și ducă mandatul până la capăt”. Stan a subliniat faptul că acest Guvern demis prin moțiune de cenzură a fost cel care a mărit pensiile de 2-3 ori, a mărit salariile cu 40% și a luat măsuri pozitive pentru toate categoriile sociale. Mai mult, senatorul PSD de Suceava a declarat că Guvernul PSD „și-a îndreptat atenția către județul Suceava”, alocând cele mai multe fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a finalizat primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău, precum și lucrările la șoseaua de centură a Sucevei și cele de modernizare a DN 18, către Maramureș, a început în forță lucrările la centura municipiului Rădăuți și a modernizat drumurile naționale între Cumpărătura și Drăgușeni, precum și cel de la Crucea la Broșteni.
De asemenea, el a arătat că tot Guvernul PSD a fost cel care a deblocat construcția conductei de gaz metan de la Pojorâta spre Vatra Dornei. „Tot noi am început și lucrările la autostrada Iași – Târgu Mureș, precum și procedurile pentru drumul expres Siret – Suceava – Pașcani”, a mai declarat liderul PSD Suceava.
Ioan Stan a declarat că din momentul de față așteaptă să vadă îndeplinite promisiunile făcute de PNL Suceava, respectiv construcția celor două autostrăzi în Moldova și a celor cinci șosele de centură în județul Suceava. „Din acest moment îmi ofer colaborarea, cum am făcu-o și până acum, pentru toate proiectele care se află deja în derulare în județul Suceava. Vrem să vedem și noi cele cinci centuri anunțate de parlamentarii PNL de Suceava, dar și cele două autostrăzi. Mă îndoiesc că se va întâmpla ceva. A fost doar demagogie din partea lor. Să dea în continuare pensii, salarii și să facă rectificări bugetare pozitive. Din acest moment ei trebuie să-și asume guvernarea țării”, a mai spus Ioan Stan.

Recomandări

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Un expert în infrastructură evidențiază avansul substanțial al Sucevei în fața Iașiului la proiectele mari de drumuri