„Nu ne ținem de scaune dar nici nu vom pleca”. Este declarația făcută într-o conferință de presă de președintele organizației județene a PNL, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, vizavi de șefii instituțiilor deconcentrate din județ care au ajuns în funcții susținuți de PNL și care și-au păstrat fotoliile și după ruperea USL. Băișanu a spus că directorii liberali sunt la dispoziția „actualei administrații socialiste” dar nu vor demisiona pentru că asta ar însemna că nu ar fi buni specialiști și nu ar fi capabili să conducă.
El a ținut să precizeze că PNL nu are nici o înțelegere cu PSD pentru menținerea oamenilor săi în funcții. „Nu avem nici o înțelegere cu nimeni. Toți directorii de deconcentrate din județ proveniți din cadrul PNL sunt la dispoziția actualului Guvern, a actualei administrații socialiste. Dacă domniile lor consideră că oamenii aceștia nu sunt buni specialiști, pot lua hotărâri unilaterale vizavi de viitorul lor. Nu ne ținem de scaune sub nici o formă, dar nici nu vom pleca pentru că dacă cam pleca ar însemna că nu ne-am făcut datoria sau nu suntem capabili să conducem. Au la dispoziție posibilitatea de a schimba așa cum au făcut și cu subprefectul județului, domnul Constantin Harasim”, a declarat Băișanu.