PNL Suceava a dat startul campaniei electorale pentru președintele României Klaus Iohannis pentru un nou mandat de șef al statului. Începutul campaniei a avut loc sâmbătă, odată cu ședința Colegiului Director al PNL Suceava, la care au participat liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, președintele organizației municipale Suceava, Ion Lungu, senatorul Daniel Cadariu, deputații Ioan Balan, Angelica Fădor, Dumitru Mihalescul și Bogdan Gheorghiu, precum și liderii organizațiilor locale din județ.
După ședință, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că la întâlnire s-au prezentat pașii care trebuie urmați în campanie, dar cel mai important, motivele pentru care Klaus Iohannis trebuie să fie în continuare președintele României. „De aici s-au conturat câteva lucruri foarte clare. În primul rând pentru că este singurul garant al construcției autostrăzilor care să lege Suceava de vestul României și de București. A promis că va susține un Guvern care va avea ca prioritate de grad zero scoaterea din izolare a zonei Moldovei și a Sucevei. În al doilea rând, Klaus Iohannis are o poziție foarte bună la nivel european și mondial. Este cel care apără Diaspora. De exemplu, sunt foarte mulți suceveni care sunt la muncă în Marea Britanie. Și el este omul care s-a luptat, care recent a discutat și cu premierul din Marea Britanie care va fi soarta românilor care lucrează acolo după Brexit”, a spus Gheorghe Flutur. El a mai adăugat că președintele Klaus Iohannis este garantul normalității în România, omul care a apărat instituțiile statului și care a tras de mânecă Guvernul de fiecare dată când acesta „a derapat”. „Și a avut dreptate. Uitați-vă la ce avem acum, o disoluție a instituțiilor statului. Mai mult, Klaus Iohannis trebuie să câștige alegerile pentru că a fost alături de județul Suceava și Bucovina. A fost la noi și când a discutat cu administrația publică, și la dezbateri pe teme de educație, și la Aeroportul «Ștefan cel Mare», a premiat Spitalul Județean Suceava, ne-am întâlnit de Ziua Bucovinei și a fost singurul înalt demnitar care a venit în Suceava și la Cetatea de Scaun ne-a dat steagul României în semn de respect pentru zonă. Este un om care este aplecat și foarte pragmatic pe priorități. De aceea noi îl vom susține cu toată forța și am încredere că sucevenii vor veni alături de noi. Pentru drumul spre normalitate pentru Suceava și România”, a spus Gheorghe Flutur.
Ion Lungu este încrezător că sucevenii vor înțelege că președintele Klaus Iohannis este cel mai bun candidat
La rândul său, președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Ion Lungu, și-a exprimat speranța că sucevenii vor înțelege că președintele Klaus Iohannis este cel mai bun candidat la aceste alegeri prezidențiale. „Chiar dacă suntem favoriți, nu ne vom culca pe o ureche. Știm exact ce avem de făcut. Vom face o campanie din ușă în ușă, din om în om, vom discuta cu toate categoriile sociale și eu vreau să cred că vom câștiga alegerile aici, la Suceava, și bineînțeles domnul președinte Klaus Iohannis va câștiga alegerile la nivel național”, a spus Ion Lungu.
El a subliniat faptul că președintele României este garantul construcției de autostrăzi în regiunea Moldovei. „Eu cred că azi, așa cum domnul președinte Klaus Iohannis ne reprezintă cu demnitate în Europa, tot așa, la modul fizic, cu ghilimelele de rigoare, ne va scoate în Europa prin această autostradă. La Iași se discuta chiar de autostrăzi. Eu sunt convins că domnul președinte Klaus Iohannis este garantul că aceste lucruri se pot întâmpla”, a declarat Ion Lungu.
Ioan Balan se declară încântat de determinarea din PNL Suceava pentru ca alegerile prezidențiale să fie câștigate din primul tur
De asemenea, vicepreședintele PNL la nivel regional, deputatul de Suceava Ioan Balan, a declarat că l-a bucurat să vadă determinarea membrilor de partid, a susținătorilor, dar în primul rând a primarilor liberali pentru ca președintele României Klaus Iohannis să câștige un nou mandat încă din primul tur de scrutin. „Cel mai important lucru este că am văzut determinarea unor primari, printre care și a domnului primar Ion Lungu, ca președintele nostru, Klaus Iohannis, candidatul nostru, să câștige alegerile din primul tur”, a spus Ioan Balan, care a mai adăugat că mai rar a văzut o asemenea determinare în PNL Suceava.
Start de campanie
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur: Klaus Iohannis este garantul construcției autostrăzilor care să scoată Suceava din izolare
