Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, consideră că bugetul de stat pentru anul acesta nu este unul extraordinar, însă este cel mai bun pe care Parlamentul îl putea aproba. Băișanu a arătat că România nu trece printr-o perioadă ușoară, însă speră că în cele din urmă lucrurile „se vor regla la acest nivel”. În cadrul ședinței Delegației Permanente a PNL Suceava, Alexandru Băișanu a arătat că România nu trece în momentul de față printr-o perioadă „de glorie financiară”, așa cum a fost în perioada 2004 – 2008, când a existat buget de stat excedentar, ci printr-o perioadă de criză, care se va manifesta cel puțin încă un an.
„Trebuie să fim conștienți că avem de plătit datoriile făcute de colegii noștri din Parlament, care acum sunt în crasă opoziție. Ei au împrumutat România cu miliarde de euro, și cineva trebuie să le plătească. Avem așa-zisele investiții făcute de-a lungul timpului, cu care s-au lăudat, dar privind în jur nu prea le vedem. Sunt investiții care au costat foarte mulți bani, care nu au fost plătite la vremea respectivă și care ne-au fost lăsate intenționat pentru plată nouă, celor de la USL”, a spus Băișanu.
La rândul său, deputatul PNL de Suceava Radu Surugiu a spus că bugetul pentru anul 2013 poate fi criticat, dar „cred cu sinceritate că este cel mai bun buget pe care îl puteam adopta”.
„Dată fiind situația economică din România, din Uniunea Europeană, cred că este cel mai bun buget cu care putem merge. Va fi un buget de creștere, pentru că mare parte din finanțări va veni din fonduri europene”, a spus Surugiu.
Nu în ultimul rând, deputatul sucevean liberal Constantin Galan a arătat că bugetul pentru anul 2013 asigură în primul rând funcționarea instituțiilor statului, dar și banii pentru salarii, pensii, sau alocații pentru copii. Galan a spus că în următoarele șase luni se va acționa în special pentru stoparea pierderilor înregistrate la unitățile industriale care nu sunt funcționale. El a mai arătat că după ce se va întâmpla acest lucru, iar statul nu va mai pierde bani prin aceste unități industriale, se va putea discuta despre o rectificare a bugetului.
Dacă din partea deputaților PNL afirmațiile față de buget au fost cât de cât pozitive, nu același lucru se poate spune și despre opinia primarilor. În ședința Delegației permanente a PNL Suceava, primarul liberal din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a spus că primarii mai au de așteptat până li se vor îndeplini speranțele pe care și le-au făcut în ultimii patru ani de opoziție.
„Important este că noi, primarii, privim cu mare bucurie bugetul și ne dăm seama că speranțele cu care am așteptat patru ani în opoziție înseamnă o așteptare ulterioară. De asemenea, ne uităm la cadrul legislativ și vedem că ceea ce te obligă o lege, îți interzice cealaltă”, a spus Ursaciuc. El a făcut un apel la primarii suceveni ai PNL să fie prezenți la o întâlnire care va avea loc la sfârșitul acestei luni la Gura Humorului, unde vor fi prezenți lideri și miniștri ai PNL, în cadrul căreia să se prezinte propuneri de modificare a legislației.
Apreciere
Liderul PNL Suceava: Bugetul nu este unul extraordinar, dar e cel mai bun pe care Parlamentul României îl putea aproba
