Solicitare

Liderul PMP Suceava îi cere primarului din Câmpulung Moldovenesc să spună dacă poate cheltui banii pentru pârtia de pe Rarău



Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici, i-a solicitat primarului din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, să spună dacă primăria acestui municipiu va putea folosi până la finalul acestui an banii care ar urma să-i primească pentru finalizarea pârtiei de schi de pe masivul Rarău. Corneliu Popovici a declarat în cadrul unei conferințe de presă că tot timpul „este mișcat” de subiectul acestei pârtii de schi, având în vedere că în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Turismului a fost unul dintre cei care au sprijinit promovarea ei pe lista de investiții.
„Am citit că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că pârtia de schi va primi patru milioane de euro pentru a fi finalizată. Salut intervenția făcută de Gheorghe Flutur la Guvern, la Ministerul Economiei, de a fi finanțată această investiție. Personal mă bucur și mă pregătesc, dacă se poate, să fiu primul care să ia contact cu pârtia”, a spus liderul PMP Suceava. El a ținut să adauge că proiectul de Hotărâre de Guvern prin care Agenția Națională pentru Turism devine ordonator principal de credite și poate finanța pârtia de schi stătea în sertare încă de la începutul anului, motiv pentru care apreciază efortul făcut de Gheorghe Flutur la Guvern pentru a urgenta aprobarea ei.
Primul tronson al pârtiei de schi este finalizat în proporție de 80%
Corneliu Popovici a spus că Agenția Națională pentru Turism are în cont o sumă de nouă milioane de lei pentru șase investiții din întreaga țară, printre care și pârtia de schi de pe Rarău. „Faptul că aproape jumătate din sumă ajunge în județul Suceava dă o greutate și mai mare acestei investiții. Ceea ce solicit eu însă este ca primăria din Câmpulung Moldovenesc, prin primarul Mihăiță Negură, să spună clar dacă este pregătită să absoarbă această sumă de bani într-un termen de trei luni, astfel încât investiția să fie finalizată în luna decembrie 2016”, a declarat Popovici. El a adăugat că din ultimele date pe care le avea, Primăria Câmpulung Moldovenesc și constructorul erau în proces. În aceste condiții, președintele PMP Suceava a spus că ar vrea să știe dacă acest proces s-a încheiat sau este în continuare pe rol. „Nu aș vrea să auzim că se prelungește termenul de finalizare a pârtiei, așa cum s-a întâmplat și în cazul șoselei de centură a Sucevei”, a spus Popovici.
Lucrările la primul tronson al pârtiei de schi de pe masivul Rarău au fost începute prin programul „Schi în România”, în anul 2009, însă lucrările au fost oprite în anul 2012 din cauza lipsei finanțării guvernamentale. Primul tronson este finalizat în proporție de 80%, până în momentul de față în pârtia de pe Rarău investindu-se o sumă de 10 milioane de euro, iar pentru finalizarea investiției ar mai fi necesare patru milioane de euro. După sistarea lucrărilor, pe traseul primului tronson al pârtiei au început să apară diverse probleme, cea mai mare dintre acestea fiind apariția unei alunecări de teren pe o lungime de 140 de metri.
Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău va avea o lungime de 2,8 kilometri, iar lățimea acesteia variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri, în zona de sosire.



Recomandări

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului
Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc