Clarificări

Liderul PMP Suceava cere PSD sau fostului USL să-și asume scandalul transferurilor ilegale de elevi



Anca Sidor critică politizarea învățământului preuniversitar sucevean
Anca Sidor critică politizarea învățământului preuniversitar sucevean

Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici, a solicitat PSD sau celor din fostul USL să-și asume scandalul transferurilor ilegale ale elevilor de clasa a IX-a de la Inspectoratul Școlar Județean. Corneliu Popovici a declarat că atât actualul inspector general al IȘJ Suceava, cât și adjuncții au fost numiți politic în funcție, motiv pentru care cineva trebuie să-și asume răspunderea și din zona partidelor care au luat aceste decizii. „Atât timp cât politicul a fost implicat în această problemă, numind inspectorul școlar general și adjuncții, i-aș ruga pe cei care au luat decizia din PSD, din fostul USL, să-și asume această problemă de la IȘJ Suceava. Nu pot sta cu capul în nisip precum struțul”, a spus Popovici. El a adăugat că este păcat că județul Suceava a ajuns în atenție la nivel național cu acest scandal al transferurilor ilegale ale elevilor de clasa a IX-a de la un liceu la altul.
În același timp, vicepreședintele Organizației Municipale Suceava a PMP, Anca Sidor, a declarat că problema transferurilor nu este singura cu care s-a confruntat învățământul preuniversitar sucevean și cu siguranță nu va fi nici ultima în care se va continua cu „politizarea acută a instituțiilor”. „Începem să simțim consecințele numirilor politice în funcții de conducere ale unor oameni puțin spus nepregătiți și care pe deasupra nu au nici o intenție să rezolve problemele existente. Să nu uităm ce s-a întâmplat anul trecut cu Abecedarele de la clasa I, de problema comasării școlilor gimnaziale, a liceelor tehnice cu grădinițele, de problemele existente la titularizare și la repartizările pe post a profesorilor suplinitori”, a precizat Anca Sidor.
Ea a subliniat că pentru rezolvarea problemelor din învățământul preuniversitar sucevean este nevoie de o depolitizare urgentă a Inspectoratului Școlar Județean și la nivelul școlilor.
Anca Sidor a spus că acest lucru este posibil, iar cel mai bun exemplu în acest sens este Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, care a făcut performanță datorită unor oameni competenți care s-au aflat la conducere și care nu au lăsat politica să le afecteze activitatea.



Recomandări

Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu: “Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, după lungă carieră în Parlamentul României, nu își asumă o competiție politică pentru o funcție administrativă în județul Suceava”

Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu: “Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, după lungă carieră în Parlamentul României, nu își asumă o competiție politică pentru o funcție administrativă în județul Suceava”