Vicepreședintele PDL, deputatul de Suceava Ioan Balan, consideră că PSD gândește și acționează nu spre binele românilor și al sucevenilor, ci doar pentru voturi și propagandă electorală. Ioan Balan a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a auzit că liderul PSD, premierul Victor Ponta, va veni la Suceava în această campanie electorală pentru alegerile europarlamentare pentru a inaugura un tronson al șoselei de centură a municipiului reședință de județ, deși această investiție ar fi trebuit să fie finalizată în totalitate în toamna anului trecut. Balan a arătat că această situație îl duce cu gândul la modul în care autoritățile din Teleorman au intervenit pentru diminuarea efectelor inundațiilor din acest județ. „I-am auzit pe unele posturi de televiziune pe cetățenii aflați în situația nefastă de a fi inundați care spuneau că nu s-a intervenit așa cum ar fi trebuit doar-doar premierul Ponta mai prinde și el inundația. Victor Ponta nu ajungea din concediu, și instituțiile statului au lăsat apa pe ulițe și l-au așteptat pe premier să mai prindă și el o bucată de inundație. Și mă gândesc: oare este posibil ca șoseaua de centură a Sucevei să nu fie terminată pentru a fi folosită în campanie ca material de propagandă electorală? E o întrebare”, a declarat deputatul PDL. El a subliniat că ar fi multe de reproșat actualei guvernări PSD, însă vrea să atragă atenția opiniei publice asupra a ceea ce vede fiecare sucevean, și anume că județul Suceava „este înghețat” de doi ani de zile. „Este înghețat în tot ceea ce înseamnă dezvoltare, proiecte în derulare, și asta ne îngrijorează. Ne îngrijorează că totul este gândit doar prin prisma votului și totul contează la nivel de imagine și doar electoral”, a precizat Ioan Balan. Vicepreședintele PDL a mai spus că actuala situație din județul Suceava afectează tot ceea ce s-a realizat în perioada 2008 – 2012, atunci când Consiliul Județean Suceava a fost condus de liderul democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur.
Ioan Balan și-a exprimat speranța ca după campania electorală pentru Parlamentul European să fie finalizat măcar un tronson al șoselei de centură a Sucevei, iar până la alegerile prezidențiale să fie terminată întreaga investiție.