Liderul PC la miting: Când ajunge la guvernare, USL îi va ancheta pe șefii Poliției și Jandarmeriei



Președintele PC, Daniel Constantin, a susținut, în discursul susținut în fața participanților la mitingul USL din Capitală, că, atunci când va ajunge la guvernare, Uniunea îi va ancheta pe șefii Poliției și Jandarmeriei.
Daniel Constantin a cerut demisia Guvernului și a președintelui Traian Băsescu.
„USL cere demisia acestor hoți care ne conduc azi!”, a mai spus Daniel Constantin.
„USL, odată ce ajunge la guvernare, îi va ancheta conform legilor din România pe toți cei care astăzi v-au împiedicat să veniți în București. Vom demara și vom constitui comisii de anchetă pentru toți care astăzi, și mă refer la șefii Poliției Române, la șefii Jandarmeriei, la șefii Autorității Rutiere Române, care astăzi v-au împiedicat prin toate mijloacele nedemocratice. De asemenea, cei care au gestionat în mod incorect criza pe care am avut-o la Piața Universității cred că și pentru ei va veni vremea să plătească”, a avertizat Daniel Constantin.
„90% din români urăsc acest regim. Dragoste cu dea sila nu se poate. Mai devreme sau mai târziu președintele va pleca, depinde de dânsul cum va pleca – pe cale terestră sau pe cale aeriană”, a mai spus liderul PC.
De asemenea, el a precizat că pentru USL vremea dialogului a trecut.