Liderul minerilor din Valea Jiului cere ca Bode să îi dea mandat directorului CNH pentru negocieri



Liderul minerilor din Valea Jiului, Petre Nica, i-a cerut, joi, președintelui Consiliului de Administrație al CNH să îi solicite ministrului Economiei, Lucian Bode, să îi dea mandat directorului general al companiei să negocieze reactualizarea sporului de periculozitate solicitată de mineri.
Președintele Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, i-a cerut telefonic, joi după-amiază, președintelui Consiliului de Administrație (CA) al Companiei Naționale a Huilei (CNH), Sorin Găman, care lucrează în Ministerul Economiei, să meargă la ministrul Lucian Bode și să îi ceară să detensioneze situația din Valea Jiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, Nica i-a spus lui Găman că ministrul Economiei, Lucian Bode, ar trebui să îi dea mandat directorului general al CNH, Constantin Jujan, ca reactualizarea sporului de pericol solicitată de mineri să poată fi negociată cu cei din cadrul companiei.
Găman i-a dat asigurări liderului de sindicat că va transmite mesajul ministrului și îl va anunța telefonic despre decizia luată.
Nica crede că în acest fel ar putea fi detensionată situația din Valea Jiului, iar odată această reactualizare asigurată, minerii vor reîncepe programul de lucru.
Liderul de sindicat a subliniat nevoia ca acest protest să fie încheiat, deoarece minerii nu intră în mină, nu scot cărbune, iar cele două termocentrale de la Paroșeni și Mintia ar putea rămâne fără huilă.
La ora transmiterii acestei știri, cei aproximativ 5.000 de mineri blochează în continuare DN 66, la intrarea în municipiul Petroșani dinspre județul Gorj.
Jandarmii din Valea Jiului le-au adus ceai minerilor.
Minerii din Valea Jiului continuă protestele declanșate luni, în condițiile în care nu au ajuns la niciun acord cu reprezentanții ministerelor Economiei și Finanțelor, soluția oferită de guvernanți fiind considerată una „amăgitoare”, care nu poate asigura continuarea activității miniere.
Joi dimineață, la ora 5.00, minerii din Valea Jiului s-au întâlnit în sălile de pontaj de la unitățile lor, unde au fot informați de către liderii lor despre soluția oferită de guvernanți la negocierile de miercuri de la Ministerul Economiei.
Liderii de sindicat afirmă că reprezentanții Ministerului Economiei nu au o soluție care să îi determine pe mineri să înceteze protestele, ei susținând că actul adițional semnat de mineri în baza memorandumului aprobat de fostul ministru Ion Ariton este ilegal.
Tot liderii de sindicat mai spun că singura soluție propusă la acest moment de către minister pentru acoperirea diferenței salariale rezultate din actualizarea sporului de periculozitate este acordarea de tichete cadou pentru că pentru acestea sunt prevăzute fonduri în bugetul Companiei Naționale a Huilei (CNH). Minerii consideră că această soluție nu reprezintă o rezolvare a situației de către guvernanți pentru că sumele pentru tichetele cadou se regăsesc deja în bugetul CNH, iar această rezolvare s-ar fi putut concretiza între sindicate și conducerea companiei, fără acordul Ministerului Economiei.
Actualizarea sporului de periculozitate la nivelul salariului minim pe economie ar reprezenta o creștere salarială de 10 la sută.
Minerii care s-au adunat în sălile de pontaj au refuzat soluțiile propuse de guvernanți, anunțând că vor continua protestele.
La ora 7.00, după ce s-au întâlnit cu minerii în sălile de pontaj, liderii sindicali de la fiecare exploatere minieră s-au reunit într-o ședință de urgență pentru a stabili un program comun al zilei de joi. Între timp, mineri de la cele șapte exploatări au mers în curtea Companiei Naționale a Huilei din Petroșani.
Joi dimineață, în curtea CNH se aflau aproximativ 150 de mineri de la Mina Livezeni din Petroșani și de la Mina Lonea din Petrila.
Ulterior, celor aproximativ 150 de mineri li s-au alăturat și alți ortaci, de la toate cele șapte exploatări din Valea Jiului, astfel că numărul lor a ajuns la aproximativ 3.000.
După ce au protestat în curtea CNH, minerii au pornit într-un marș pe străzile din Petroșani, scandând împotriva Guvernului și avertizând că și-au pierdut răbdarea. Majoritatea minerilor sunt îmbrăcați în salopete de lucru.
Celor aproximativ 3.000 de mineri care au mărșăluit pe străzile din Petroșani, după ce au protestat în curtea CNH, li s-au alăturat alți ortaci, numărul protestatarilor ajungând la peste 5.000.
Ortacii au blocat intrarea în municipiul Petroșani, pe DN 66, în zona Livezeni, coloana de manifestanți fiind oprită de liderii de sindicat care nu le permit să intre în Defileul Jiului, în fața manifestanților fiind și jandarmi.
Prefectul de Hunedoara, Ștefan Dezmeri, i-a anunțat, joi, pe minerii care blochează intrarea în municipiul Petroșani, pe DN 66, că Ministerul Economiei va trimite o delegație în Valea Jiului, care va fi condusă, cel mai probabil, de secretarul de stat Borbely Karoly.
Prefectul județului Hunedoara, Ștefan Dezemeri, a mers în rândul celor aproximativ 5.000 de mineri care blochează intrarea în municipiul Petroșani dinspre județul Gorj, pe DN 66, și i-a anunțat că o delegație de la Ministerul Economiei, care va fi condusă, cel mai probabil, de secretarul de stat Borbely Karoly, va pleca spre Valea Jiului pentru a discuta cu reprezentanții minerilor.
Totodată, între minerii care s-au oprit la intrarea în municipiul Petroșani și liderii lor de sindicat au avut loc mai multe runde de discuții, sindicaliștii îndemnându-i pe mineri să continue să protesteze pașnic, fără a forța intrarea în Defileul Jiului, gest care nu ar rezolva situația lor.
Și prefectul județului Hunedoara, Ștefan Dezmeri, și subprefectul Lucian Szabo au discutat cu minerii, convingându-i să aștepte alte semnale din partea guvernanților.
Astfel, minerii au blocat intrarea în municipiul Petroșani dinspre județul Gorj, însă au renunțat să intre în Defileul Jiului.
Totodată, un cordon de jandarmi blochează intrarea în Defileul Jiului, forțele de ordine fiind așezate în fața minerilor.
Minerii de la cele șapte exploatări din Valea Jiului au declanșat protestele luni. Astfel, timp de trei zile ei au protestat în curtea Companiei Naționale a Huilei și au mărșăluit pe străzile din Petroșani. Miercuri, numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 5.000.
Miercuri, reprezentanții companiei CNH și o delegație a minerilor, formată din trei membri de sindicat și din trei mineri, au plecat la București pentru negocieri la Ministerul Economiei.
Minerii reclamă în principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, în baza căruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizată, ceea ce ar fi presupus o creștere a salariilor cu circa 10 la sută.
În 17 ianuarie, Ministerul Economiei a încheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei tranșe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajați disponibilizați în 2011 din companie, precum și creșterea prețului de vânzare a huilei către producătorii de electricitate. Protocolul face referire și la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar și la angajarea forței de muncă tinere la CNH.
În 1 februarie, minerii de la Lonea și Paroșeni au refuzat să coboare în subteran, iar cei care erau în schimbul de noapte au refuzat să iasă la suprafață, nemulțumiți de salarii și de condițiile de lucru și reclamând că ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat în 17 ianuarie cu sindicaliștii din minerit.
Ulterior, peste 1.500 de mineri de la cele șapte mine din Valea Jiului care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul al doilea au refuzat să meargă la lucru, declanșând o grevă spontană, iar cei care au lucrat în schimbul întâi la minele Petrila și Vulcan au ales să protesteze blocându-se în subteran.
Minerii au încheiat protestele în aceeași zi, după ce reprezentanții CNH și liderii de sindicat din Valea Jiului au semnat un act adițional la contractul colectiv de muncă.
La Compania Națională a Huilei lucrează aproximativ 7.800 de angajați.