Etapa a XXI-a a Ligii a II-a programează astăzi un atractiv meci pe Areni, între echipa locală Rapid Suceava, ocupanta poziției a treia în ierarhia Seriei I, și FC Voluntari, principala pretendentă la promovarea în primul eșalon. Din păcate, partida vine într-un moment nefericit pentru „alb-vișinii”, care au suferit miercuri, la Pitești, doar al doilea eșec din actuala stagiune. Și asta, deoarece sucevenii au mari bătăi de cap din cauza accidentărilor, nu mai puțin de șase fotbaliști fiind în acest moment indisponibili, este vorba de Semeghin, Velescu, Bîgu, Plecanciuc, Spătar și Sfrijan. Veteranul Daniel Bălan este conștient că FC Voluntari e o formație cu mai multe atuuri decât Rapid, însă îi asigură pe mai tinerii săi coechipieri că gruparea ilfoveană nu este nici pe departe o sperietoare. „Ne așteaptă un meci greu, pentru că este clar că noi nu suntem o echipă cu posibilitățile lor, începând de la infrastructură, susținere materială și terminând cu lotul de jucători. Judecând după condițiile de la Suceava, eu consider că am avut până acum un parcurs bun. Sper să continuăm pe aceeași linie până la finalul sezonului și vă asigur că orice meci pe care-l vom disputa pe Areni, indiferent de numele adversarului, îl vom aborda doar la victorie. Nu trebuie să ne fie frică, mai ales că vom avea și publicul de partea noastră. Din păcate, din cauza timpului nefavorabil, gazonul nu se va prezenta la ora meciului în condiții dintre cele mai bune”, a declarat cel mai bun fundaș dreapta din Seria I.
Dintre suceveni, atacantul Sascha Marinkovic îi cunoaște cel mai bine pe ilfoveni, el fiind adus, în vară, pe Areni, tocmai de la FC Voluntari. „Am petrecut o perioadă frumoasă acolo, încununată cu promovarea în eșalonul al doilea. Față de anul trecut, la Voluntari au mai ajuns între timp câțiva jucători de mare valoare, în frunte cu Tibi Bălan. E clar că vom avea în față o echipă solidă și foarte determinată, care și-a propus accederea în Liga I la finalul acestui sezon. Pe altă parte, și adversarii noștri sunt conștienți că vor avea un meci infernal pe Areni, în condițiile în care, dacă pierd astăzi, se complică foarte tare situația în partea de sus a clasamentului. Eu zic că trebuie să intrăm încrezători în teren și să ne jucăm șansa, pentru că, spre deosebire de ei, noi nu avem nimic de pierdut”, a precizat Sascha Marinkovic.
În meciul tur, sucevenii au scăpat victoria printre degete, ilfovenii izbutind să restabilească egalitatea la doi abia în minutele de prelungiri.
Spectatorii care vor veni astăzi, la ora 11.00, pe stadionul Areni, vor avea ocazia să-l revadă pe Marius Matei, golgheterul Rapidului din turul campionatului transferându-se în pauza de iarnă la FC Voluntari.
Iată programul complet al etapei a XXI-a:
SC Bacău – Academica Pitești
Rapid CFR Suceava – FC Voluntari
Unirea Slobozia – Gloria Buzău
CS Balotești – Farul Constanța
Săgeata Năvodari – FCM Dorohoi
ACS Berceni – CF Brăila
Clasament
1 FC Voluntari 20 15 2 3 53-17 47
2 Academica Pitești 20 13 4 3 40-14 43
3 Rapid CFR Suceava 20 11 7 2 39-18 40
4 Gloria Buzău 20 9 4 7 32-30 31
5 SC Bacău 20 7 6 7 31-23 27
6 CF Brăila 20 6 7 7 26-28 25
7 CS Balotești 20 6 5 9 27-30 23
8 FC Farul Constanța 20 4 7 9 25-38 19
9 FCM Dorohoi 20 4 7 9 23-39 19
10 ACS Berceni 20 4 6 10 28-44 18
11 CSM Unirea Slobozia 19 3 4 12 14-36 13
12 Săgeata Năvodari 19 6 3 10 14-35 -11
Notă: Unirea Slobozia și Săgeata Năvodari s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde toate meciurile pe care le mai au de disputat cu 0-3. De asemenea, Săgeata Năvodari a fost penalizată cu 32 de puncte din cauza unor litigii financiare.
Liga a II-a
Liderul campionatului poposește astăzi pe Areni
