Președintele ALDE Suceava, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis de la Suceava, că atât el cât și viitorii europarlamentari ai acestui partid nu vor accepta ca România să fie o țară de rang doi în cadrul Uniunii Europene. Călin Popescu a participat, sâmbătă, în sala mare a Casei de Cultură din Suceava, la o întâlnire electorală cu membrii și simpatizanții ALDE din județul Suceava, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile pentru Parlamentul European. Alături de liderul ALDE au mai fost prezenți secretarul general al partidului, Daniel Chițoiu, președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, candidatul din zona Moldovei pentru europarlamentare, deputatul Varujan Vosganian și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie. De precizat că, încă de la sosirea în rândul membrilor și simpatizanților ALDE din Suceava, Călin Popescu Tăriceanu a fost întâmpinat, de mai mulți dintre aceștia cu sintagma „viitorul președinte al României”.
În discursurile susținute la întâlnirea electorală de sâmbătă, liderii ALDE au evidențiat, rând pe rând, că acest partid și-a dublat intenția de vot în rândul populației, dar și că ALDE are cea mai bună echipă de candidați pentru Parlamentul European.
Daniel Chițoiu a solicitat ALDE Suceava să obțină „un scor cu două cifre” la aceste alegeri
Primul care a luat cuvântul a fost ministrul Viorel Ilie, acesta subliniind faptul că ALDE se află la guvernare de peste doi ani, timp în care acest partid a reprezentat echilibrul guvernării și și-a susținut cu tărie principiile liberale pe care le are. „Suntem partidul aflat la guvernare care aproape și-a dublat scorul electoral. Dar trebuie să transformăm această intenție de vot în voturi efective. Și sunt convins că Moldova, prin rezultatele obținute, vrea o Moldovă ALDE – liberală”, a spus Viorel Ilie.
La rândul său, secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, a evidențiat faptul că ALDE a crescut față de alegerile precedente, ceea ce îi dă convingerea că și în județul Suceava acest partid va obține un scor foarte bun la alegerile europarlamentare. „Alegătorii trebuie să știe că oamenii noștri sunt cei mai buni, că avem candidați cu experiență politică și profesională, Norica Nicolai, Daniel Barbu, Renate Weber, Ovidiu Silaghi, Varujan Vosganiam și ceilalți candidați de pe lista noastră”, a spus Daniel Chițoiu. El a spus că membrii ALDE trebuie să explice populației de ce trebuie să voteze acest partid. „Rezultatul din 26 mai e foarte important pentru noi, pentru că așa cum a spus cineva de aici din sală, ni-l dorim pe Călin Popescu Tăriceanu președinte al României. Pentru a avea președintele României în decembrie, dumneavoastră trebuie să obțineți un scor foarte bun la aceste alegeri”, a declarat Chițoiu. El a subliniat faptul că ALDE trebuie să obțină un scor „din două cifre” în județul Suceava, care ar însemna și „șansa de a obține un scor mai bun anul viitor la alegerile locale și parlamentare”. Secretarul ALDE le-a solicitat și reprezentanților din secțiile de votare să fie loiali partidului și să fie foarte atenți pentru a nu exista voturi anulate.
Varujan Vosganian: Victoriile ALDE acum și cursa prezidențială cu Călin Popescu Tăriceanu ar readuce România într-o stare de normalitate
În discursul său, candidatul ALDE din zona Moldovei, deputatul Varujan Vosganian, a subliniat faptul că o victorie a acestui partid la alegerile europarlamentare, precum și victoria lui Călin Popescu la alegerile prezidențiale de anul acesta ar readuce România într-o stare de normalitate. „Argumentul pe care eu îl socotesc decisiv și care este foarte important și astăzi este următorul: Călin Popescu Tăriceanu, cu mine și cu alții care am făcut acea guvernare din 2004 – 2008, am introdus în societatea românească o asemenea stare de spirit, un asemenea sentiment de încredere încât partidele extremiste nu au mai intrat în nici o competiție electorală. Cu Călin Popescu Tăriceanu, cu sentimentul de cumsecădenie, cu limbajul lipsit de jigniri, experimente de tip PP-DD sau USR nu s-ar mai dezvolta. Pentru că toate huliganismele, toate agitările de semne obscene se petrec pentru că liderii politici le încurajează și le asmut. Lipsa asta de compasiune, disprețul la adresa suferințelor celorlalți, faptul că victimele sunt necunoscute sau batjocorite în timp ce călăii sunt medaliați, toate astea îi încurajează pe cei care huiduie și care duc în deșert numele celor destoinici. Victoria ALDE ar readuce România într-o stare de normalitate, în care extremele dăunătoare să fie înlăturate și România să reintre, așa cum visa și Eminescu, într-un drum al evoluției organice, într-un drum al normalității”, a spus Vosganian.
Alexandru Băișanu: ”Ne dorim europarlamentari patrioți, nu trădători”
Liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, le-a transmis tuturor celor prezenți că acest partid va trimite în Parlamentul European oameni patrioți, care țin la țară. „Îmi doresc să nu mai fie trimiși oameni care sunt slugi și care vorbesc țara de rău. Noi, românii, am învățat să trăim cu boala, nu să o vindecăm, nu să devenim sănătoși. A venit momentul să nu mai trăim cu boala, să luptăm pentru noi. Și dacă aceste lupte fratricide se vor accentua, cu siguranță România nu va avea de câștigat”, a declarat Alexandru Băișanu, care a adăugat că a venit momentul ca România să arate că poate fi unită. El a arătat că în Europa nu trebuie să se mai vorbească de state puternice și mai puțin puternice, considerând că nu mai trebuie să existe țări care dictează și țări care se „supun orbește”. „Ne dorim europarlamentari patrioți, nu trădători. Dar mai avem nevoie de ceva. România are nevoie de un lider real, puternic și respectat în UE. Se observă o bătălie în UE între Germania și Franța pentru supremație. Germania îl are pe Iohannis, iar Franța îl are pe Cioloș. Dar important e că noi românii îl avem pe Călin Popescu Tăriceanu. Diferența este că liderul ALDE este singurul candidat nesecurist și nici supus altor interese transnaționale. Toți ceilalți reprezintă interesele altora”, a declarat Alexandru Băișanu, el adăugând și faptul că în perioada în care Călin Popescu Tăriceanu a condus Guvernul, România a avut cea mai bună guvernare.
El a amintit că tot atunci când liderul ALDE a condus guvernul a pornit și investiția în șoseaua de centură a Sucevei, iar acum, anul acesta, cu sprijinul lui Călin Popescu Tăriceanu, s-au alocat toți banii pentru finalizarea ei. În final, Alexandru Băișanu le-a solicitat tuturor membrilor și simpatizanților ALDE să meargă din casă în casă să le spună oamenilor „că avem președinte, pe Călin Popescu Tăriceanu, că e singurul președinte român pentru români, dar și că avem europarlamentari cu experiență care se vor lupta pentru România”.
Tăriceanu: Vreau ca România să ajungă a șaptea economie a Uniunii Europene
În finalul întâlnirii de la Suceava, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a evidențiat faptul că partidul pe care îl conduce are cea mai bună listă pentru alegerile europarlamentare, cu cei mai competenți și patrioți candidați. „Europarlamentarii ALDE vor merge în Europa să reprezinte România, așa cum este țara noastră. România nu e cu nimic mai prejos decât celelalte țări”, a spus Tăriceanu. El a arătat că în prezent se vorbește de o Europă cu două viteze, cu țări de primul rang și țări de rangul doi, o construcție cu țări dezvoltate și celelalte țări, printre care se numără și România, care să pună în aplicare ce spun primele. „Eu nu pot să tolerez o astfel de Europă. Trebuie să mergem în Europa cu fruntea sus, mândri de ceea ce putem să facem. Și în guvernarea liberală 2004 – 2008 am reușit câteva lucruri extraordinare, cu care trebuie să ne mândrim, și în primul rând cu faptul că atunci am atras cele mai multe investiții românești și străine, am alocat cele mai mari sume pentru educație, am majorat salariile cu 60%, am dublat pensiile și am pregătit România pentru Uniunea Europeană”, a spus Tăriceanu. El a declarat că, în comparație cu reprezentanții ALDE, europarlamentarii PNL „au coloana încovoiată și vorbesc de rău țara”, motiv pentru care există și această atitudine la nivel european față de România. „Eu nu mai vreau ca România să fie tratată ca o țară de mâna a doua, de rangul doi. Vreau ca fermierii români să aibă aceleași subvenții ca și cei din Vest și vreau ca firmele de transport românești să fie tratate la fel și să aibă aceleași dreptul ca cele din Europa Occidentală. Trebuie să fim mândri de ce poate România să facă. Și vreau să spun că această creștere economică din România a permis luarea de măsuri foarte benefice pentru cetățeni, majorarea salariilor, a pensiilor și, în continuare, trebuie să mergem în aceeași direcție. Țelul unui om politic trebuie să fie bunăstarea cetățenilor. Și nu mai vreau ca românii să mai plece în străinătate, vreau să avem în România locuri de muncă mai bine plătite”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
În final, el a spus că își dorește ca România să ajungă a șaptea economie a Uniunii Europene, subliniind faptul că deja România a depășit economii precum cele ale Greciei sau Portugaliei. Tăriceanu a precizat că dacă România va ajunge a șaptea economie în UE, va ajunge în față „la masa” la care se iau deciziile pe plan european.




