Etapa cu numărul 10 din cadrul Ligii a 4-a de fotbal a adus o nouă schimbare de lider. Astfel, prima clasată înaintea meciurilor de duminică, Bucovina Frătăuții Noi, a suferit cel de-a doilea eșec din acest campionat, după ce a cedat fără drept de apel pe terenul celor de la Gura Humorului, scor 0 – 4. Humorenii sunt în prezent pe locul opt în clasament, cu 15 puncte, și dacă nu porneau acest sezon cu un handicap de opt puncte, în prezent ocupau locul al doilea. În aceeași etapă, Sporting Suceava a ratat urcarea pe locul doi în clasament după egalul surprinzător de pe terenul celor de la Voința Stroiești, scor 2 – 2, într-un meci în care gazdele au condus cu 2 – 0 la pauză, iar sucevenii au egalat abia în minutul 81. Foresta Mălini a profitat de eșecul liderului și a trecut pe primul loc, grație victoriei de acasă cu Rarăul Câmpulung, scor 4 – 0.
Rezultatele complete ale etapei a 10-a
CS Gura Humorului – Bucovina Frătăuții Noi 4 – 0
Dorna Vatra Dornei – Danalis Zvoriștea 6 – 0
Bucovina Rădăuți – Rapid CFR II Mihoveni 2 – 7
Voința Stroiești – Sporting Suceava 2 – 2
Viitorul Liteni – Steaua Dumbrăveni 0 – 1
FC Marginea – Zimbrul Siret 2 – 1
Foresta Moldovița – Florconstruct Pătrăuți 7 – 1
Unirea Boroaia – Minerul Iacobeni 2 – 0
Foresta Mălini – Rarăul C-lung Moldovenesc 4 – 0
Clasamentul Ligii a 4-a
1. Foresta Mălini 10 8 1 1 33 – 9 25
2. Bucovina Frătăuții Noi 10 7 1 2 29 – 10 22
3. Sporting Suceava 10 6 4 0 31 – 14 22
4. Dorna Vatra Dornei 10 6 1 3 31 – 9 19
5. Rapid CFR II Mihoveni 10 5 3 2 37 – 16 18
6. Minerul Iacobeni 10 5 2 3 25 – 24 17
7. Foresta Moldovița 10 4 4 2 29 – 17 16
8. CS Gura Humorului 10 7 2 1 29 – 11 15
9. Unirea Boroaia 10 5 0 5 18 – 21 15
10. Steaua Dumbrăveni 10 4 2 4 13 – 16 14
11. Viitorul Liteni 10 4 1 5 20 – 19 13
12. FC Marginea 10 4 1 5 17 – 19 13
13. Bucovina Rădăuți 10 3 2 5 22 – 30 11
14. Zimbrul Siret 10 2 1 7 13 – 27 7
15. Voința Stroiești 10 1 3 6 15 – 29 6
16. Danalis Zvoriștea 10 1 1 8 14 – 40 4
17. Florconstruct Pătrăuți 10 1 0 9 14 – 43 3
18. Rarăul Câmpulung 10 2 1 7 9 – 45 -5
Notă: Pentru că nu și-au îndeplinit baremul în precedentul sezon al Ligii a III-a, CS Gura Humorului și Rarăul Câmpulung Moldovenesc au început sezonul cu o penalizare de 8 și, respectiv, 12 puncte