Șefii de stat și de guvern din UE vor avea discuții cruciale în următoarele zile la Bruxelles, la două summit-uri convocate duminică și miercuri, unde trebuie să stabilească un plan clar, decisiv pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat care amenință zona euro și sistemul financiar global.
După doi ani de tergiversări marcați de divergențele dintre Germania și Franța, cauzate de interese politice și economice, mai marii Europei trebuie să răspundă decisiv tensiunilor din piețele financiare și presiunilor venite din partea marilor parteneri economici, de la SUA și Canada la Japonia și China, care se tem că furtuna din zona euro ar putea degenera într-o nouă criză mondială.
Miniștrii Finanțelor și guvernatorii băncilor centrale din statele G20 au cerut săptămâna trecută liderilor europeni să prezinte la summit-ul UE de duminică un plan de soluționare a crizei datoriilor de stat.
Între timp, UE a decis amânarea deciziilor cruciale până la un al doilea summit, care va fi convocat miercuri, pentru a-i permite cancelarului german Angela Merkel să-și asigure majoritatea parlamentară necesară pentru aprobarea hotărârilor.
Criza datoriilor de stat a început în ultima parte a anului 2009 în Grecia, cu un deficit bugetar uriaș și o datorie publică văzută de mulți ca nesustenabilă. Consecințe ale unor erori politice grave care au început încă de la intrarea statului în zona euro, problemele Greciei au continuat să se adâncească într-un ritm accelerat, antrenate pe de o parte de atacurile necontenite de pe piețele financiare și, pe de altă parte, de reacția bulversată a Europei, ale cărei soluții au venit întotdeauna prea târziu. De la idee la negociere la implementare, deciziile UE au fost în permanență cu cel puțin un pas în urma crizei. Pe plan intern, cercul vicios recesiune – măsuri de austeritate s-a dovedit neiertător. Declinul constant al economiei grecești din ultimii trei ani a condus la scăderea veniturilor statului, iar situația a fost agravată de tăierea cheltuielilor publice și a veniturilor populației, toate acestea accentuând dezechilibrele financiar-fiscale.
Portugalia și Irlanda au devenit în 2010 victime colaterale ale reacției impulsive a piețelor financiare și ale procesului politic greoi de la vârful UE, dincolo de problemele interne de o gravitate discutabilă ale celor două țări. Guvernele de la Lisabona și Dublin aveau într-adevăr nevoie de reforme fiscale și economice solide, pentru reducerea deficitului bugetar, așezarea datoriilor de stat pe un făgaș sustenabil și încurajarea creșterii economice, însă reacția piețelor a fost nemiloasă și irațională. Practic, Portugalia și Irlanda au fost împinse către acorduri de finanțare externă cu UE și FMI de creșterea artificială, necontrolată, a dobânzilor împrumuturilor accesate de cele două guverne pe piețele financiare, până la niveluri nesustenabile și prohibitive.
În 2011, aceleași piețe financiare au început să atace Italia și Spania prin intermediul obligațiunilor guvernamentale emise de a treia, respectiv a patra economie din zona euro. Deficitele și datoriile mari, combinate cu o situație economică nefastă, cu problemele politice interne (în cazul Italiei) și cu agitația creată în piețe și în sistemul bancar de criza din Grecia au umflat dobânzile plătite de cele două țări, după același tipar. Doar intervenția hotărâtă a Băncii Centrale Europene (BCE) a împiedicat intrarea Italiei și Spaniei în criză, asigurările date de liderii politici de la Roma, Madrid și Bruxelles fiind privite cu scepticism de bănci și investitori.
Totodată, UE a început introducerea unor mecanisme de criză care să poată sprijini țările sau băncile cu probleme din zona euro. Prima etapă a fost înființarea Fondului European de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Fund – EFSF), cu resurse de 440 miliarde euro, care participă deja, ca prime intervenții, la acordurile de finanțare externă ale Portugaliei și Irlandei cu UE și FMI. EFSF are însă caracter temporar, urmând să fie înlocuit în următorii doi ani de Mecanismul European de Stabilitate, un fond permanent de „bailout” al zonei euro cu resurse de 500 miliarde euro.
În vara acestui an, liderii Uniunii Europene au admis că acordul de finanțare externă de 110 miliarde euro încheiat în mai 2010 de Grecia cu UE și FMI nu își va atinge obiectivele, de corectare a deficitului bugetar, stabilizarea datoriei de stat și implementare a unor reforme structurale profunde, care să asigure un profil financiar solid pentru statul elen pe termen mediu și lung și să permită guvernului să revină pe piețe la jumătatea anului 2013. În plus, guvernul elen a ratat numeroase ținte financiar-fiscale importante din acord, iritând creditorii internaționali și punând sub semnul întrebării continuarea plăților de la UE și FMI.
Astfel, intrarea Greciei în faliment a devenit tot mai probabilă, aproape sigură în ochii piețelor și ai observatorilor din întreaga lume, cu toate consecințele implicite pentru bănci și pentru moneda euro. Tot mai mulți comentarori proclamă idei precum destrămarea zonei euro sau eliminarea unor țări din blocul monetar, iar partidele cu profil naționalist câștigă constant teren în țările nordice, unde, la nivelul percepției publice, populația s-a săturat să audă despre banii contribuabililor folosiți de guvernele pe care le-au votat pentru salvarea unei Grecii imprudente, lacome și imature.
Lideri europeni importanți, inclusiv președintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, au avertizat în ultimele luni că guvernele trebuie să acționeze urgent pentru a rezolva criza, care amenință stabilitatea, credibilitatea și chiar existența euro.
În iulie, UE, FMI și BCE au căzut de acord asupra unui nou acord pentru Grecia, de 109 miliarde euro, care de această dată implica, în premieră, contribuția creditorilor privați ai Atenei, bănci și companii de asigurări. În numai câteva săptămâni însă, liderii politici ai Europei și-au dat seama că au rămas încă odată în urma crizei, că acordul convenit în iulie este insuficient pentru a salva Grecia, iar EFSF ar putea fi prea mic pentru a mai opri furtuna care se apropie de piețele financiare.
În ultima perioadă, necesitatea extinderii semnificative a resurselor și atribuțiilor EFSF a devenit clară, iar recapitalizarea masivă a băncilor europene pare inevitabilă, pentru a le permite să absoarbă pierderi mai mari din datoriile pe care le au de recuperat de la Grecia. Dacă în iulie băncile acceptaseră să renunțe la 21% din valoarea obligațiunilor de stat grecești cu maturitatea până în 2020, politicienii și economiștii europeni sunt de părere acum că pierderea ar trebui să se apropie mai degrabă de 50% pentru a transforma datoria Greciei într-una sustenabilă.
Complexitatea procesului politic al Europei impune decizii cât mai urgente la nivelul zonei euro, deoarece, după acordul de principiu dat de lideri, măsurile trebuie ratificate de parlamentele statelor membre înainte de a putea fi aplicate. Astfel apar posibile întârzieri care pot limita eficiența și eficacitatea măsurilor.
Odată cu discuțiile despre consolidarea EFSF și recapitalizarea băncilor au apărut din nou la orizont divergențele dintre Germania și Franța, principalii finanțatori ai salvării zonei euro, care amenință să întârzie din nou consensul, în timp ce criza ar continua să crească dincolo de capacitatea măsurilor dezbătute.
Franța vrea transformarea fondului într-o bancă, finanțată de BCE, idee respinsă însă de banca centrală, care și-ar depăși astfel atribuțiile legale, și de Germania, unde nemulțumirea față de finanțarea statelor „risipitoare” și de ocolirea regulilor în numele solidarității europene amenință voturile pe care se bazează coaliția condusă de cancelarul Angela Merkel.
Totodată, Franța dorește ca recapitalizarea băncilor europene să cadă în sarcina EFSF, pentru a evita pierderea ratingului triplu A din cauza costurilor ridicate presupuse de astfel de operațiuni. Băncile franceze au cea mai mare expunere pe datoria de stat a Greciei dintre creditorii străini. Pe de altă parte, Germania consideră că recapitalizarea băncilor ar trebui încercată mai întâi pe piețele financiare, de la investitorii privați, iar numai în cazul unui eșec să se apeleze la guvernele naționale și, în final, la EFSF ca soluție de urgență după ce toate celelalte mecanisme vor fi eșuat.
Anticipând negocieri extrem de dificile, liderii europeni au amânat deciziile cruciale pentru un al doilea summit, care va fi organizat cel târziu miercuri, pentru a-i da timp lui Merkel să-și asigure marjoritatea parlamentară.
Surse europene au declarat vineri în presa internațională că liderii celor 27 de state membre vor aproba duminică un plan de recapitalizare a băncilor europene cu aproape 100 miliarde euro și ar putea lansa totodată o reformă pe termen lung a guvernanței economice a zonei euro. Franța, care vrea să-și păstreze cu orice preț ratingul AAA, a cerut ca băncile să primească termen nouă luni pentru a atinge noua rată minimă a capitalului de rang întâi, de 9% din activele ponderate la risc, potrivit surselor.
Cea mai probabilă soluție pentru EFSF ar putea fi folosirea fondului pentru garantarea parțială a obligațiunilor emise de statele din zona euro, pentru a convinge piețele că pot împrumuta cu încredere Italia și Spania și pentru a restaura încrederea în guvernele europene. Prin aceste garanții, resursele Fondului ar trebui să crească la circa 1.000 miliarde euro
Totodată, documente pregătitoare ale summit-ului care au circulat în ultimele zile în presă arată o altă variantă discutată pentru EFSF: fondul ar putea fi autorizat să cumpere obligațiuni de stat de pe piețele secundare pentru a reduce costurile de credit ale țărilor din zona euro.
În plus, liderii UE iau în calcul fuzionarea EFSF cu Mecanismul European de Stabilitate la jumătatea anului viitor, pentru a crea un fond cu resurse de 940 miliarde euro.
Pe lângă divergențele dintre Berlin și Paris privind consolidarea Fondului de Stabilitate și recapitalizarea băncilor, există diferențe de opinie și între Franța – Germania și UE – FMI privind cât de mare ar trebui să fie pierderea acceptată de creditorii privați ai Greciei pentru a aduce finanțele publice ale Atenei pe o direcței sustenabilă.
Germania și Franța au cerut joi negocieri de urgență cu băncile privind contribuția piețelor financiare la reducerea datoriilor Greciei.
Subliniind riscurile generate de criza din Europa pentru economia globală și sistemul financiar mondial, președintele SUA, Barack Obama, a discutat joi, într-o videoconferință, cu președintele francez Nicolas Sarkzoy și cancelarul german Angela Merkel, îndemnându-i să ajungă la o soluție până la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie.
FMI este îngrijorat că proiecțiile UE privind datoria Greciei ar putea fi prea optimiste și că este nevoie de o contribuție mai substanțială din partea creditorilor privați, potrivit unor surse europene.
Accentuând incertitudinea, surse oficiale UE au declarat vineri că tot mai multe state din zona euro sunt de părere că ar putea fi necesar să se impună participarea sectorului privat la salvarea Greciei, eliminând contribuția pe bază de voluntariat promovată până acum.
În funcție de negocierile din următoarele zile, de compromisul la care se va ajunge și de reacția piețelor, summit-urile de duminică și miercuri ar putea face diferența între începutul revenirii la normalitate și adâncirea crizei, cu consecințe greu de anticipat pentru supraviețuirea zonei euro și stabilitatea sistemului financiar mondial.
Vlad Popescu
