Liderii sindicali ai agenților de Poliție din țară au decis, la Cluj-Napoca, înființarea Federației Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România „Alexandru Ioan Cuza”, care va reprezenta aproape 10.000 de persoane, pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă polițiștii.
Liderii sindicali ai agenților de Poliție din țară au avut, vineri, o întâlnire la Cluj-Napoca, în cadrul căreia s-au discutat problemele cu care aceștia se confruntă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Biroului Teritorial Cluj al Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), Constantin Mandache, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că un post de Poliție din localitatea clujeană Viișoara a primit un sistem informatic în valoare de câteva mii de euro, care a fost ținut sub lacăt timp de câteva săptămâni deoarece postul nu avea electricitate.
„Situația de acolo a fost, într-un final, rezolvată. Postul a fost dotat prin programul Schengen cu un sistem informatic costisitor, care permite conectarea la bazele de date internaționale. Doar că sistemul nu a putut fi folosit deloc, pentru că postul nu mai avea curent. A fost legat la siguranța unei biserici din apropiere, dar odată cu venirea crizei au făcut și cei de acolo economie și au tăiat curentul”, a explicat Mandache.
Situația s-a rezolvat după ce șefii Poliției clujene au intervenit pe lângă reprezentanții bisericii.
„Dar și acum postul este legat tot la «Dumnezeu». Situația aceasta este doar una dintre zecile cu care se confruntă zilnic polițiștii clujeni. În județul Cluj, există 17 posturi de Poliție care nu au mașini de Poliție. Încă nu mi s-au adus la cunoștință cazuri în care polițiștii să nu poată interveni deloc la o infracțiune, dar vă dați seama cum pot să ajungă fără o mașină”, a explicat Constantin Mandache.
Președintele SNAP, Iulian Surugiu, a spus că și acolo unde sunt mașini de Poliție există probleme, de multe ori agenții de Poliție ajungând să plătească din propriul buzunar la benzinărie.
„Sunt probleme chiar și cu rovignetele. Tot timpul politiștii trebuiau să cumpere din proprii bani aceste rovignete. Noi am cerut și am obținut până la urmă acordul ca aceștia să nu plătească rovigneta”, a explicat Iulian Surugiu, președintele SNAP.
La rândul său, liderul SNAP Satu Mare, Cosmin Andreica, a declarat că multe dintre proiectele-pilot ale ministerului au intrat în impas chiar din cauza problemelor legate de lipsa benzinei.
„De exemplu, proiectul-pilot privind unificarea mai multor posturi de Poliție. Există, de exemplu, posturi unde e angajat doar câte un agent de Poliție care lucrează non-stop. De șase luni am propus un proiect prin care să unificăm trei astfel de posturi și să facem schimburi. Dar nu am mai putut să îl continuăm din cauză că nu mai este benzină pentru ca agenții să patruleze dintr-un sat în altul”, a spus Andreica.
Pentru a rezolva toate aceste situații, liderii sindicali ai agenților de Poliție au hotărât, la întâlnire, înființarea Federației Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România „Alexandru Ioan Cuza”.
„Până acum, majoritatea organizațiilor sindicale sunt conduse de șefi. Nu se poate ca șeful să fie șef, în calitate de manager și lider al organizației care îl apără pe subordonat. Trebuie să se schimbe în primul rând mentalitatea oamenilor din conducere. Zilele trecute, de exemplu, am asistat la un spectacol prost al Ministerului de Interne care a pus într-o lumină și mai proastă Poliția Română. Șefii trebuie să vadă în noi un prieten, dar și un dușman atunci când încalcă drepturile angajaților”, a declarat Surugiu.
Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România „Alexandru Ioan Cuza” va reprezenta aproape 10.000 de agenți de Poliție la nivel național.
Liderii sindicali ai polițiștilor au decis înființarea unei federații a sindicatelor polițiștilor
