Wilfried Martens, președintele PPE, și liderul grupului popular din PE, Joseph Daul, declară că au luat notă de eșecul referendumului de duminică, ei cerând Guvernului Ponta să renunțe la „agendele paralele și oculte” și să revină la respectarea valorilor europene.
„Am luat notă de eșecul referendumului de demitere a președintelui României, Traian Băsescu. Trebuie să se pună capăt instabilității politice declanșată de tentativa de destituire a șefului statului. Acțiunile politice iresponsabile nu se regăsesc în UE și nu sunt tolerate de instituțiile europene și de comunitatea democratic internațională”, afirmă cei doi lideri ai PPE, într-un comunicat de presă transmis luni MEDIAFAX.
De asemenea, ei afirmă că „acțiunile abuzive” ale Guvernului condus de Victor Ponta au dăunat credibilității internaționale a României în ultimele săptămâni, iar reîntoarcerea Guvernului la responsabilitate este acum o „problemă de maximă prioritate”.
„Guvernul trebuie să implementeze toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în privința respectării statului de drept și a independenței sistemului judiciar. De asemenea, Guvernul trebuie să continue să implementeze, fără întârziere sau ocolișuri, angajamentele făcute către partenerii internaționali ai României, incluzând și FMI. România are nevoie de reforme care să fie în linie cu celelalte țări europene, nu de înțelegeri oculte semnate de președinții partidelor Socialist și Liberal. Românii merită să traiască în baza standardelor europene, nu împinși de agendele paralele ale politicienilor USL”, au subliniat Martens și Daul.
Totodată, cei doi și-au mai exprimat dorința de a continua să coopereze cu președintele Traian Băsescu și cu „toate forțele politice angajate în respectarea statului de drept și a valorilor și regulilor europene”.