Solicitare

Liderii PNL Suceava îi cer prefectului să înlăture afișele cu „USL trăiește”



Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, i-a solicitat prefectului Florin Sinescu să se preocupe de ducerea la îndeplinire a hotărârii Biroului Electoral Județean Suceava, care în cursul zilei de marți a decis că afișele electorale în care apare USL trebuie îndepărtate. Alexandru Băișanu i-a cerut același lucru și președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, precizând că acesta, împreună cu Florin Sinescu sunt „în principiu” apărătorii legalității din județul Suceava. „Această decizie a Biroului Electoral Județean vine să întregească și să întărească ceea ce spuneam noi, cei de la PNL, că USL nu mai există și că cei care folosesc o siglă care nu le aparține sunt mincinoși și încearcă să câștige încredere și vot electoral în baza unei sintagme, a unei formațiuni politice care acum doi ani avea succes electoral”, a declarat Băișanu.
El a făcut un apel la Cătălin Nechifor pentru a le spune sucevenilor adevărul, și anume că „USL a murit din cauza PSD”. Alexandru Băișanu a mai spus că USL nu mai există doar pentru că liderii PSD au vrut puterea doar pentru această formațiune politică. „Nu te poți folosi de o denumire care nu îți aparține. Această minciună trebuie să se termine”, a mai spus Alexandru Băișanu. El a adăugat că a fost întrebat de mai mulți locuitori ai județului dacă PNL se va întoarce alături de PSD la guvernare după alegerile europarlamentare. „Le-am spus că nu văd absolut nici o șansă ca PNL se se întoarcă vreodată alături de un partid care a mințit și a trădat interesele acelei construcții numite USL, dar și că PNL are candidat la prezidențiale, care va ieși președinte, are viitor premier, care va fi capabil să ducă destinele acestei țări într-o direcție pozitivă”, a afirmat liderul liberalilor suceveni.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții