Tinerii democrat-liberali suceveni i-au avut ca oaspeți, în perioada 13-15 iunie, pe liderii Organizației Naționale de Tineret a Partidului Noul Azerbaijan, formațiune politică creată de președintele Ilham Aliyev și aflată în momentul de față la guvernarea Republicii Azerbaijan.
Din delegația azeră a făcut parte președintele partidului Seymur Orujov, vicepreședinții Ramin Mammadov, Amir Haijili, Samira Guliyeva, Aytaj Alliyeva și Vusala Niftaliyeva, secretarul general Sarraf Nuseynov, președintele organizației de tineret a partidului din raionul Yamasal și președinții organizației studenților, Bakhtiyar Nabiyev, respectiv Najaf Novruzov.
Delegația azeră a fost însoțită de consulul nr. 3 al Ambasadei Azerbaijanului în România, Fakhri Karimli, care este delegat pentru Relații cu Presa și Probleme Administrative.
Potrivit liderului Organizației Județene de Tineret a PD-L, Lucian Harșovschi, discuțiile oficiale s-au purtat la sediul PD-L, temele vizând activitatea tinerilor în administrația publică, metodele de atragere a fondurilor pentru dezvoltare urbană, probleme organizatorice, ideologii și probleme ale tinerilor angrenați în politică.
Lucian Harșovschi a adăugat că delegația azeră a efectuat o vizită la primăria municipiului Suceava, unde a propus demararea procedurilor de înfrățire a municipiului reședință de județ cu orașul Baku, capitala Azerbaijanului.