Lideri ai PNL și PDL se întâlnesc, sâmbătă, la sediul central al formațiunii liberale

Lideri ai PDL și PNL se întâlnesc, sâmbătă, la ora 10.00, la sediul central al formațiunii liberale, pentru discuții privind majoritatea parlamentară. Liderul PDL, Emil Boc, a anunțat, vineri seara, că a stabilit cu președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, o întâlnire între echipele de negociere ale celor două formațiuni, care va avea loc sâmbătă dimineață, la ora 10.00.
Președintele PDL, Emil Boc, a spus că a vorbit cu omologul său liberal, Călin Popescu Tăriceanu, și că au stabilit ca negociatorii celor două partide să se întâlnească.
Reuniunea va avea loc la sediul central al PNL, din Bulevardul Aviatorilor.
Cele patru formațiuni parlamentare – PDL, PSD, PNL și UDMR – și reprezentanții minorităților s-au aflat, vineri, la Palatul Cotroceni, pentru discuții cu președintele Traian Băsescu pe tema majorității parlamentare.
După întâlnire, Emil Boc a anunțat că democrat-liberalii optează pentru formarea unui Guvern în jurul PDL, Mircea Geoană a spus că pentru PSD e important ca în viitorul Cabinet să dea primul-ministru, iar Călin Popescu Tăriceanu a declarat că i-a înmânat șefului statului programul PNL, care nu poate fi aplicat decât de un premier liberal.
UDMR s-a pronunțat pentru un guvern PNL-PDL-UDMR, afirmând că Uniunea merge cu PDL și că nu știe care e decizia liberalilor.
După întâlnirea de la Cotroceni, la Palatul Victoria au avut loc discuții între premierul Călin Popescu Tăriceanu și liderii UDMR Marko Bela, Kelemen Hunor și Laszlo Bobely, care au fost urmați de liberalii Bogdan Olteanu și Crin Antonescu.

Recomandări

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”

Primarul PNL de Rădăuți, Bogdan Loghin, dinamitează coaliția de guvernare după anunțul că-l susține pe Nicușor Dan pentru președinția României

Bogdan Loghin s-a întâlnit cu Nicușor Dan și a anunțat că îl susține pe acesta pentru președinția României

PNL Suceava îl exclude din partid pe primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, după ce acesta și-a declarat susținerea față de Nicușor Dan