Lider sindical: Codul de Etică în educație trebuie să prevadă obligații și pentru elevi și părinți

Liderul Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar (SLSIP), Mitică Iosif, atrage atenția că în Codul Etic trebuie incluse obligații și responsabilități și pentru elevi și părinți, nu doar pentru profesori, el apreciind, totodată, că unele prevederi sunt „absurde”, informează Mediafax.Liderul SLSIP Constanța a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că proiectul Codului Etic din educație mulțumește doar într-o oarecare măsură, fiind prevăzute obligații și sancțiuni numai pentru cadrele didactice.”Marea problemă este că acest cod stabilește obligații și eventual sancțiuni numai pentru cadrele didactice. Noi credem că dacă este nevoie de un cod etic, este nevoie de unul al întregii școli, cu obligații și responsabilități atât pentru elevi cât și pentru părinți. Pentru că acesta este triunghiul care trebuie să asigure bunul mers al activității în școală: profesor, elev, părinte”, a afirmat Iosif.El crede că în Codul Etic există și câteva prevederi „aberante”, precum cea care impune ca un cadru dadactic să nu aibă la clasă propriul copil sau rude de până la gradul al treilea sau să acorde meditații elevilor pe care îi are la clasă.

Recomandări

Punți educaționale între Seveso și Suceava: Elevii Școlii „Ion Creangă”, în inima învățării europene

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia

„Porți deschise în Europa” – lecție de educație civică și responsabilitate la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni