În sfârșit, ne putem concentra asupra scandalurilor din fotbal, căci scandalul din politică, cel puțin teoretic, ar trebui să cam ia sfârșit. După ce noul-vechiul președinte a dat o tură prin secuime ca să le mulțumească pentru faptul că au interpretat cum trebuie îndemnul lui MRU de a fi ungurenii lui, a primit vestea cea mare, că vacanța s-a încheiat și trebuie să se întoarcă la muncă. Culmea, tot la muncă ar trebui să se întoarcă și partea cealaltă, că doar n-o să muncim numai noi, talpa țării. Și apropo, intervenția cu talpa, pe care și-ar dori-o unii, știm din fotbal că este joc periculos.
Așa că să revenim la oile noastre, simplă coincidență cu subiectul următor. Steaua a avut parte de titluri exaltante pentru că ajunsese iarăși pe primul loc după nu știu câți ani. Ironia soartei, n-a durat decât o zi, fiindcă echipa lui Grigoraș a bătut exact cu scorul necesar pentru a deveni lideră pe criteriul… alfabetic! Golurile băiatului ăla din Franța au fost realmente fabuloase, deși la primul l-aș suspecta de oarecare nimereală. Nu știu cât o va ține pe echipa olteană această efervescență ofensivă, eu mi-aș dori să calce pe urmele învinsei ei de luni seară. În ceea ce-o privește pe Steaua, între timp mai mulți au observat că până acum a avut parte de adversari lejeri, deci poziția ei actuală în clasament ar fi oarecum conjuncturală. Dar există în fotbal și un concept conform căruia victoriile aduc victorii. Ele înseamnă mai mult decât puncte înșirate unul după altul, ele pot aduce după sine o coagulare a conștiinței valorii, tocmai pentru că tartorul-șef nu mai are motive să lovească la rădăcină. Valorificarea unui asemenea parcurs ușor induce o liniște în abordarea ulterioară a meciurilor care contează. Nu mai există presiunea lui „nu trebuie să pierdem meciul ăsta” sau „doar dacă vom câștiga rămânem în cursă pentru titlu”. Să nu uităm că Oțelul a trăit un întreg retur din ceea ce acumulase în tur. Să vedem cum se va reacționa la Steaua după primul eșec.