Procedurile de licitație pentru contracte publice nu vor mai putea fi suspendate decât de cel mult două ori, indiferent de numărul de contestații și de momentul în care acestea sunt depuse, a decis Guvernul printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de marți. Astfel, licitația va putea fi suspendată cu o zi înainte de deschiderea ofertelor, iar în cazul în care sunt depuse contestații la anunțul de participare sau conținutul documentației de atribuire, autoritatea contractantă are posibilitatea ca, până la deschiderea ofertelor, să dispună măsuri de remediere fără ca procedura de atribuire să fie suspendată.
Dacă măsurile de remediere sunt considerate satisfăcătoare de către firma care a contestat licitația, iar acesta renunță la reclamație, intervenția Consiliului pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) nu mai este necesară, iar procedura va continua fără suspendare. Dacă există una sau mai multe contestații la care autoritatea contractantă nu adoptă măsuri de remediere satisfăcătoare pentru firma reclamantă, procedura este suspendată automat înainte de deschiderea ofertelor, iar CNSC va lua o decizie într-un termen clar stabilit.
După deschiderea ofertelor nu se va mai permite depunerea de contestații privind acțiuni efectuate de autoritatea contractantă înainte de acest moment.
Un al doilea moment în care licitația poate fi suspendată este cu o zi înainte de expirarea perioadei de așteptare impuse de legislație, între data comunicării rezultatului și data încheierii contractului de achiziție publică. În această perioadă contestațiile se referă, de regulă, la deciziile adoptate în cadrul procesului de evaluare (respingeri ale unor oferte, aplicarea criteriilor de atribuire, stabilirea ofertei câștigătoare).
Prin ordonanța de urgență adoptată marți, Guvernul a eliminat și obligația de a aplica procedurile de atribuire pentru persoanele care nu sunt autorități contractante, atunci când acestea atribuie contracte finanțate sau subvenționate majoritar de o autoritate contractantă, în condițiile în care valoarea contractelor este mai mică decât limita impusă de directivele europene.
Potrivit noilor reglementări, pragul valoric de la care sunt aplicate procedurile de atribuire prin sistemul achizițiilor publice a unui contract de lucrări finanțat de stat în proporție de peste 50%, în cazul atribuirii de către o persoană fizică sau juridică fără calitate de autoritate contractantă, crește de la 2,5 milioane euro la 5 milioane euro.
În cazul atribuirii de către o persoană fizică sau juridică fără calitate de autoritate contractantă a unui contract de servicii, pragul valoric a fost majorat de la 125.000 euro la 200.000 euro, pentru un contract finanțat/subvenționat în mod direct în proporție mai mare de 50% de către o autoritate contractantă.
Prin noile reglementări au fost eliminate regulile speciale de atribuire a contractelor de furnizare, precum și a celorlalte tipuri de contracte a căror valoare este mai mică decât pragurile prevăzute în directiva europeană, respectiv 200.000 euro în cazul contractelor de servicii și 5 milioane euro în cazul contractelor de lucrări.