Licitație pentru 1474 de primării



Nu sunt un om al cifrelor. Mă incomodează, mă încurc în ele. Chiar și mărunțișul din buzunar mă deranjează la mers și-l pierd în manșeta nădragilor. Am cerut, în consecință, spijinul unui coleg de la A.M.Press să cotrobăie prin statistici și să-mi spună câte primării sunt scoase la licitație în turul electoral secund, ce nu s-a împărțit, ce mai e de adjudecat politic. Înțeleg că după primul tur, PSD defilează cu 661 de primari care s-au așezat deja în scaune, PD-L cu 472, iar PNL cu 355. Alte partide se mândresc cu victoria însumată a 221 de primari. Au rămas în joc 1474 de localități văduvite încă de prestația unui gospodar șef care să țină discursuri și să taie panglici. În Capitală, dincolo de caftelile televizate dintre Oprescu și Blaga, primul catalogat de tabăra celui de-al doilea, „omul lui Iliescu”, cel de-al doilea înscris de tabăra primului drept „omul lui Băsescu”. Că al doilea este reprezentant al partidului prezindențial e limpede. Aici nu-i loc de dubii. Mai sunt ceva nelămuriri dacă Oprescu și-a tăiat cu foarfeca cu totul cordonul ombilical care-l lega de PSD, sau a rămas atârnat de un maț firav care-i aduce oarece beneficii de susținere. Tot în Capitală se mai bat pentru patru sectoare candidați ai PD-L, PSD, PNL și PC. Dincolo de cine va câștiga, sociologii și analiștii din presă pariază pe un absenteism alarmant. Pentru marile primării din țară se bat la Bistrița PD-L și PSD, la Brăila PNL cu PSD, la Galați PSD cu PD-L, la Ploiești PSD cu PD-L și încă niște dispute, unele pe muchie, la Iași, Satu – Mare, Sfântu Gheorghe, Bacău. În privința președinților Consiliilor Județene, lucrurile sunt tranșate în favoarea PSD, mai puțin județul Ilfov, unde în urma unor ciomăgeli de șatră, pe șpăgi și terenuri, votul va fi reluat. Pe primele două locuri se află reprezentanții PSD și PD-L. Halca bine rumenită din care se înfruptă șmecherii imobiliari ai Capitalei lasă destule ciosvârte și împrejur, adică în Județul Ilfov. E ca o rochie largă de chivuță, cu multe pliuri și ascunzișuri. Nu știi unde sunt pitite salbele cu galbeni.
Duminică, aproape 3.000 de candidați se bat pentru primării mai mari sau mai mici. Jumătate dintre ei vor câștiga. Cealaltă jumătate, agresivă până duminică, violentă cu adversarii, se va cuminți brusc. Nu puțini vor fi cei care vor pupa mâna Jupânului, jurându-i supunere necondiționată și iubire până la moarte. Nu trebuie să stai prea departe de focul puterii. Îți va fi frig. E drept că o vorbă veche zice că nu e bine să stai nici prea aproape, fiindcă te poți arde. Această ultimă parte de campanie, dincolo de câteva avânturi locale, explicate de vechi zâzanii și cumetrii, a fost destul de placidă. Emisiunile electorale au avut de înfruntat meciurile de la Euro 2008 și lehamitea alegătorilor, mulți cu fața întoarsă spre plajele de vacanță. Mă rog, ce va fi va fi. Cert este că nici o entitate administrativ-teritorială, de la comună la oraș și municipiu, nu va rămâne fără edil-șef, ales democratic, prin voința populară împăturită în vot.
Fiindcă veni vorba de fotbal, nu pot să nu remarc, trist firește, renumele pe care ni l-am făcut în Europa, uneori cu sprijinul unor caricaturi de făuritori de opinie din țările zis civilizate. Un brusture ofilit din presa franceză, vânăt de neputințe și mâncat de icterul dușmăniei, a zis de câteva ori într-o emisiune de impact că suntem un popor de „găinari”. Găină e mă-sa care l-a făcut pe el cu un cocoș galic fără gogonele. Alt ciufulit, cu gura strâmbă, din televiziunea engleză ne arată pe toți grași și țigani, cu odgoane de aur le gât. Om fi noi țigani, dar nu chiar toți. Pe ici pe colo, prin România, mai nimerești și câte unul mai neburtos și mai nerom. Îi aduc aminte că un țigan român, pe numele lui Ion Voicu, a cântat dumnezeiește la o vioară Stradivarius la Londra, luând atâtea aplauze de la Casa Regală a Angliei cât n-o să adune maimuțărelile lui neroade o viață întreagă. Măgării. Să închidem aici subiectul și să mergem mai departe. A venit vara, iunie miroase a flori de tei și viața merită trăită.