Inițiativă

Licitație concurs pentru meșteșugarii suceveni

Philip Rozopol: „Ceea ce lipsește oricărui produs din Bucovina pentru a fi într-adevăr de succes este marca”
Philip Rozopol: „Ceea ce lipsește oricărui produs din Bucovina pentru a fi într-adevăr de succes este marca”

Candidatul PNL pentru un mandat de deputat în colegiul Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, Philip Rozopol, va organiza o licitație-concurs pentru alegerea unei mărci a Bucovinei, la care sunt așteptați să participe toți meșteșugarii din zona de munte a județului. Rozopol a precizat că prin această acțiune, care se va desfășura în Gura Humorului, își dorește promovarea și sprijinirea concretă a meșteșugului autentic bucovinean. La licitația pentru marca Bucovinei se pot înscrie toți meșterii bucovineni, femei sau bărbați, indiferent de tipul de meșteșug pe care îl practică. Evenimentul va avea loc vineri, 21 noiembrie, la hotelul Best Western. Rozopol a spus că meșteșugarii trebuie să vină la licitație cu produsul pe care aceștia îl consideră cel mai reprezentativ pentru Bucovina.
Premiu de 3.000 de lei Câștigătorul licitației-concurs va primi un premiu în valoare de 3.000 lei. Pe lângă acest premiu, invitații de la eveniment vor licita și pentru celelalte produse înscrise în concurs. Philip Rozopol a subliniat că persoana care va fi declarată câștigătoare va primi din partea sa toate drepturile de folosire asupra mărcii „Bucovina se simte”.
„Ceea ce fac eu este să aduc ceva practic în dezbaterea vizavi de necesitatea unei mărci a Bucovinei. Ofer această emblemă, organizez acest concurs, iar câștigătorul va avea toate drepturile de folosire asupra sa. Asta înseamnă că mă voi duce personal cu acel meșteșugar pentru a înregistra această marcă la OSIM pe numele lui”, a spus Rozopol.
Liberalul și-a motivat inițiativa prin faptul că este momentul ca și în Bucovina orice produs sau serviciu să fie valorificat la întregul său potențial.
„Prin demersul meu, vreau să le arăt bucovinenilor că este foarte simplu să ne vindem produsele la prețuri care în acest moment ni se par de domeniul fantasticului. Ceea ce lipsește oricărui produs din Bucovina pentru a fi într-adevăr de succes este marca. Este ca și cum meșteșugarii noștri ar încerca să treacă granița fără un pașaport. Oamenii de la vamă te opresc și ți-l cer. Nu îl ai, nu beneficiezi de avantajele piețelor europene”, a declarat candidatul PNL.
Rozopol a precizat că meșteșugarii din Bucovina trebuie să înțeleagă cât de necesare sunt mărcile înregistrate pentru ca produsele meșteșugite aici să fie vândute la adevărata lor valoare.

Recomandări

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”

Clădirea teatrului sucevean, iluminată în galben și roșu, de Ziua mondială de luptă împotriva poliomielitei

Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”

Iulia Hlamagă, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, a câștigat Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Iulia Hasdeu”

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava