Licitație ANAF pentru plata impozitelor online



Agenția Națională de Administrare Fiscală va organiza o licitație pentru semnarea unui acord cadru privind serviciile de încasare online a unor impozite, taxe și contribuții prin intermediul cardurilor bancare, valoarea totală a contractului fiind estimată între 6,75 și 13,5 milioane lei, fără TVA.
Acordul urmează să fie încheiat pe o perioadă de trei ani și are în vedere prestarea de servicii de încasare online a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri la bugetul general consolidat care pot fi plătite prin Internet de către persoane fizice, prin intermediul cardurilor bancare.
Participanții la licitație trebuie să depună o declarație privind situația financiară, cifra de afaceri anuală pe ultimii trei ani (2005-2007) aferentă tranzacțiilor cu cardul bancar, minimum o scrisoare de bonitate emisă de o terță parte, precum și alte informații și formalități necesare pentru evaluarea respectării cerințelor.
Din punct de vedere tehnic, companiile trebuie sa respecte o serie de condiții, cum ar fi certificări din punct de vedere al securității informatice, standarde de securitate implementate în cazul tranzacțiilor online pentru VISA Verified by Visa și MasterCard SecureCode
În ceea ce privește experiența, participanții trebuie să fi încheiat minim trei contracte similare în ultimii trei ani și cel puțin 75.000 de plăți online prin intermediul cardurilor bancare.
ANAF va selecta cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic, în funcție de o serie de criterii, printre care comisionul pe tranzacție aplicat sumelor plătite de contribuabili, costurile de instalare/interfațare/configurare, taxele lunare plus alte costuri și suportul tehnic de minimi 16 ore pe zi.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 13 august 2008.
Persoanele fizice vor putea achita, începând cu 1 octombrie, impozitele pe veniturile obținute din activități comerciale, agricole, profesii liberale, transferul de proprietăți imobiliare sau salarii direct pe Internet, prin intermediul cardurilor bancare, potrivit unui ordin al președintelui ANAF.
Inițial, șeful ANAF, Daniel Chițoiu, estima, în luna februarie, că sistemul de plată online a impozitelor și taxelor pentru persoanele fizice autorizate și pentru cei care desfășoară activități liberale va fi introdus la 1 iulie.