Activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire a municipiului Suceava va fi încredințată unui nou operator de salubrizare printr-o licitație care va avea loc în data de 15 ianuarie.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că, deși firma Vitalia Servicii Pentru Mediu SA București a depus o contestație prin care cerea blocarea licitației, acest lucru nu se va întâmpla:
„Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a acceptat contestația celor de la Vitalia, dar numai pentru partea de modificare a cifrei de afaceri impusă prin caietul de sarcini celor care vor să participe la licitație. Blocarea licitației nu a fost acceptată, încât ea se va ține la data stabilită, de 15 ianuarie”.
Drept urmare, cifra de afaceri pe care operatorii de salubrizare care vor să participe la licitație trebuie să o aibă a fost modificată de la 24,5 milioane de lei în ultimii trei ani de activitate la 6,217 milioane de lei în ultimii trei ani de zile.
„Presimt o bătălie cruntă și o mulțime de contestații”, a adăugat edilul sucevean, care consideră că deși activitatea de deszăpezire s-a desfășurat mai bine ca în alte orașe din Moldova, municipiul a avut de suferit în această iarnă din cauza faptului că nu a avut un operator desemnat, ci unul care a preluat această activitate doar temporar, până la finalizarea licitației.
Valoarea estimativă a contractului de salubrizare a Sucevei pentru opt ani de zile este de 24.870.000 lei, fără TVA, echivalentul a 5,5 milioane de euro.