Una dintre principalele firme care s-au ocupat de asfaltarea străzilor din Suceava pune din nou piedici începerii lucrărilor de reparații stradale, blocând licitația de atribuire a acestor lucrări, chiar înainte de a începe.
Astfel, licitația de joi, 5 aprilie, prin care trebuia desemnată firma sau firmele care se vor ocupa de repararea și asfaltarea străzilor din municipiul reședință de județ, a fost blocată înainte de a începe, prin contestarea caietului de sarcini al acesteia de unul dintre potențialii participanți.
Este vorba de SC Group Colas Iași SRL, aceeași companie care anul trecut a ținut blocat peste patru luni de zile proiectul de modernizare a 14 străzi din Suceava (inclusiv bulevardul principal, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani), depunând contestații peste contestații.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a arătat nemulțumit de faptul că lucrările de refacere a străzilor, după o iarnă grea și capricioasă, ar putea fi întârziate destul de mult: “Din păcate, licitația la străzi a fost suspendată, pentru că Grup Colas Iași a făcut o contestație la caietul de sarcini al licitației. Din punctul nostru de vedere nu este nici o problemă cu caietul de sarcini și licitația ar trebui să se deruleze în mod normal. Dar, până vine răspunsul de la CNSC, automat procedura de licitație se suspendă”.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, instituția care se ocupă de rezolvarea situațiilor de acest gen, ar trebui să dea un răspuns în termen de zece zile, dar, din cauza numărului foarte mare de contestații, care au devenit un fel de sport național, utilizat nu doar pentru a sesiza posibile nereguli la licitații, ci și ca instrument de intimidare a autorităților, ale căror proiecte sunt blocate astfel pe termen lung, răspunsul s-ar putea lăsa așteptat destul de mult.
În acest timp, gropile apărute pe străzi după iarnă nu ar putea fi reparate decât cu pavele, la rece, o metodă gândită să reducă disconfortul șoferilor și călătorilor, care are avantajul că poate fi aplicată pe orice fel de vreme.
Fondurile alocate anul acesta în bugetul local al Sucevei pentru reparații stradale sunt de aproape trei milioane de euro.
Lucrări amânate
Licitația de reparare a străzilor din Suceava, blocată de contestația celor de la Colas
