Speranțe

Licitația de privatizare a Termicii ar putea fi reluată

După două încercări eșuate de privatizare a societății de termoficare a Sucevei, licitația ar putea fi reluată în toamnă.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, deși criza s-a făcut simțită și în acest domeniu, ofertele făcute anterior de o mulțime de companii internaționale nefiind susținute și la licitație, există totuși șanse ca Termica să fie privatizată.
„Zilele acestea au venit la noi posibili investitori la Termica, de la firma Cando din Polonia. Aceștia și-au exprimat clar interesul de a investi la Suceava și de a veni cu o ofertă de preluare a societății de termoficare. Pe de altă parte, discuții asemănătoare au fost purtate și cu reprezentanții Schweighofer, care dețin la Rădăuți o fabrică de prelucrare a lemnului. Au mai fost și alte companii care s-au interesat de preluarea Termicii, încât ne gândim ca în toamnă să reluăm licitația de privatizare”, a spus șeful municipalității sucevene.
Conform caietului de sarcini al licitației, prețul de pornire pentru privatizarea Termica Suceava este de 18,3 milioane de euro, cei care o vor cumpăra trebuie să facă o investiție de minim 35 de milioane de euro, iar energia Termică livrată populației trebuie să fie cu 30% mai ieftină decât în prezent.
Pe de altă parte, municipalitatea suceveană va continua procesul de stingere parțială a datoriilor pe care le are față de societatea de termoficare, prin transferul celor 155 de hectare de teren de la Termica, care sunt intabulate pe Primărie.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare