Liceul Tehnologic Cajvana a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 9 mai, gazda Simpozionului național „Armonie prin joc și cânt, port și cuvânt”, ediția a IV-a, la care au participat cadre didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal din toată țara, preocupate de promovarea valorilor culturale locale.
Simpozionul a avut trei secțiuni: Noi provocări în educația interculturală (referate); Personalități culturale în spațiul românesc: scriitori, poeți, coregrafi, pictori, biografii, prezentări ale operelor lor (PowerPoint, Clip Media, Film); Tradiție și culturalitate – expoziție de desene, picturi, colaje, grafică, artă decorativă specifice diferitelor etnii din România.
La această ediție au fost trimise din țară 130 de lucrări cu tema „Armonie prin joc și cânt, port și cuvânt” și au participat câteva zeci de cadre didactice din mai multe zone ale țării.
„Multiculturalitate în Bucovina”
Pentru ca oaspeții din țară să vadă „pe viu” care sunt jocurile, cântul și portul bucovinean, organizatorii au pregătit, la finalul simpozionului, un program artistic, care s-a desfășurat la Căminul Cultural din Cajvana. Intitulat „Multiculturalitate în Bucovina”, programul cultural i-a avut ca protagoniști pe prof. pentru învățământul primar Cristina Tomuț, prof. pentru învățământul primar Domnica Boca și, bineînțeles, pe directorul adjunct al Liceului Tehnologic Cajvana, profesorul Iulian Ciotu, care s-a remarcat prin diversitatea momentelor artistice conduse și prezentate în cadrul programului.
Un moment inedit al evenimentului, salutat de toți cei prezenți, a fost participarea prof. pentru învățământul primar Carmen Crâșmariu, care a venit însoțită de Ansamblul „Veselca” din Vășcăuți, încântându-i pe oaspeți cu un dans ucrainean.
Prezență numeroasă la simpozion
Printre invitații prezenți la simpozionul de la Cajvana s-au numărat Ștefan Purici, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, deputatul Gavril Mîrza, Laurenție Șpac, inspector învățământ primar, Călin Brăteanu, consultant artistic Centrul Cultural Bucovina, Gheorghiță Davidoaia, preot paroh Cajvana și, nu în ultimul rând, primarul orașului Cajvana, Gheorghe Tomăscu.
Consilierul de imagine al Liceului Tehnologic Cajvana, prof. pentru învățământul primar Lidia Loredana Seserman, a declarat că „cele trei secțiuni ale simpozionului au dat posibilitatea participanților din întreaga țară să se exprime. Scopul acestui simpozion a fost promovarea unui set de valori fundamentale, care pot fi adoptate de cadrele didactice și elevi pentru o educație incluzivă de calitate. Prezența invitaților, a elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic Cajvana și de la Grădinița cu Program Normal Cajvana, în luna mai, luna florilor, chiar de ziua Europei, naște emoții dintre cele mai puternice”. Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic Cajvana și Grădinița cu Program Normal Nr. 1 din Cajvana, unități conduse de prof. Nicolae Robu, director coordonator al Liceului Tehnologic Cajvana, prof. Iulian Ciotu și prof. Floarea Iacoban, directori adjuncți ai Liceului Tehnologic Cajvana, și prof. Domnica Gurău, director la Grădinița cu Program Normal Cajvana. Ca parteneri în acest proiect au fost Inspectoratul Județean Suceava, Primăria orașului Cajvana, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Asociația Culturală Vatra Satului, Parohia „Sf. Mihail și Gavriil” din Cajvana.
Artă sacră pe scoarță de copac
Cu prilejul Simpozionului național „Armonie prin joc și cânt, port și cuvânt”, învățătorul Traian Seserman, de la Școala cu clasele I-IV din cătunul Codru, ce aparține de orașul Cajvana, a expus, la Liceul Tehnologic Cajvana, câteva icoane realizate pe scoarță de copac.
Învățătorul ne-a spus că „fiecare bucată de scoarță are o poveste. Compozițiile realizate de mine au fost cerute de structura respectivă, de fiecare bucată de material”.
Traian Seserman însuflețește scoarța de copac, transformând-o în mici opere de artă. El pictează pe scoarță sau trunchiuri de copac (brad, tei, fag etc.) scene biblice. Pasionat de arta tradițională, bărbatul adună ori de câte ori are prilejul bucăți de lemn din pădure, de diferite forme, scoarță de copac, pe care, mai apoi, în atelierul său, le transformă în „artă sacră”. Expoziția de icoane pe scoarță de copac a fost apreciată de participanții la simpozionul național.