La fiecare final de an, cei mai buni sportivi ai Liceului cu Program Sportiv din Suceava sunt premiați în cadru festiv. Nici anul 2019 nu a făcut excepție, la gala laureaților invitat de onoare fiind primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Principalul coordonator al evenimentului a fost directorul Liceului cu Program Sportiv, Ioan Radu, care a precizat că această festivitate trebuie să constituie un motiv de mândrie pentru cei mai buni și un imbold pentru a-și continua ascensiunea spre marea performanță.
„Printre laureați se regăsesc și sportivi care provin de la alte școli, dar au legitimare de la CSS – LPS Suceava, și sportivi care evoluează în prezent la alte cluburi, însă care au fost până la jumătatea anului legitimați la noi. Ne bucurăm că-l avem în mijlocul nostru pe primarul municipiului, Ion Lungu, o garanție a susținerii sportului sucevean”, a făcut introducerea directorul LPS Suceava.
La rândul său, edilul Sucevei a ținut să-i felicite pe sportivii de la LPS pentru rezultatele obținute în 2019.
„Este un moment de bucurie pentru noi la fiecare final de an, pentru că avem plăcerea să-i premiem pe cei mai buni. Mă bucur că și de această dată avem motive de mândrie și pot să spun, cu mâna pe inimă, că am sprijinit sportul local. Îmi place sportul și am încercat, ca de fiecare dată, să oferim susținere tuturor sporturilor. Nu este ușor, dar am încercat. Sper ca elevii de la LPS Suceava să se regăsească între echipele care au șansa să promoveze la finele acestui sezon competițional, cea de handbal masculin, CSU Suceava, care are șanse să revină în Liga Națională, și cea de fotbal, Foresta, care are ocazia să ajungă din nou în Liga a II-a. De asemenea, mă bucur că am reușit crearea complexului LPS Suceava, și nu sunt multe unități de învățământ de acest gen care arată la fel. Vă felicit pentru performanțe și sper să aveți performanțe și mai mari pe viitor. Vă doresc un an nou fericit, plin de bucurie și vacanță plăcută”, a precizat primarul Ion Lungu.
Liceul cu Program Sportiv din Suceava este un cadru pentru marea performanță a sportivilor, dar și pentru educarea lor, fapt reliefat de către directoarea adjunctă a instituției, Cristina Lohănel.
„Rezultatele sportivilor sunt esențiale pentru existența liceului nostru. Ne mândrim cu performanțele voastre și ne străduim să vă oferim cele mai bune informații și condiții. Ne bucurăm pentru performanțele voastre, știm că este dificil și este un motiv să ne mândrim cu voi”, a declarat profesoara de fizică Cristina Lohănel.
Ca de obicei, cei de la LPS Suceava au realizat topul celor mai buni sportivi detaliat, pentru fiecare secție. Iată cum se prezintă aceste ierarhii la final de an 2019:
Atletism
I – Angela Olenici
II – Florin Pitic
III – Cătălin Tocilă
IV – Mateo Strelciuc
V – Iudith Flagenbach
VI – Leo Flagenbach
VII – Matias Flagenbach
VIII – Alesia Pintrinjel
IX – Sofia Lup
X – Emanuel Cozmici și Alesia Miron
Secția de atletism îi are drept coordonatori pe profesorii Iustin Tătărău, Radu Mihalescu, Daniela Cojocaru și Lilian Petrache.
Fotbal
I – Vlăduț Cimbru
II – Gabriel Cîrstean
III – Marius Puha
IV – Alexandru Savin
V – Dumitru Baicu
VI – Eduard Ciobanu
VII – Andrei Popovici
VIII – Alexandru Nistor
IX – Ștefan Petraru
X – Sebastian Burlacu și Vlad Murariu
Secția de fotbal îi are drept coordonatori pe profesorii Ovidiu Murariu, Aurel Constantin, Ciprian Anton, Marius Lup, Andrei Ițco, Claudiu Sevaciuc, Răzvan Bîgu și Ovidiu Bosancu.
Handbal
I – Claudiu Lăzurcă
II – Antonio Pintilei
III – Vlăduț Lazoreac
IV – Ionuț Huțanu
V – Teofan Hirghiligiu
VI – Lucian Andriescu
VII – Fabian Rusu
VIII – Daniel Guranda
IX – Sebastian Corduș
X – Loredana Corduș
Secția de handbal îi are drept coordonatori pe profesorii Petru Brândușe, Iulian Dugan, Răzvan Bernicu, Dorel Țugurlan, Ilie Pâțu, Marius Balacon, Andrei Mitrea și Ion Puiu.
Lupte greco-romane
I – Bogdan Pop
II – Cosmin Mihalache
III – Ion Bălan
IV – Teodor Vodă
V – Nicolae Pantiuc
VI – Paul Moroșan
VII – Gabriel Gîză
VIII – Adrian Grecu
IX – Georgian Straton
X – Ștefan Marcu
Secția de lupte greco-romane este coordonată de profesorii Valerică Gherasim și Andrei Bolohan.
Natație
I – Maria Verciuc
II – Oana Sauciuc
III – Maria Moscaliuc
IV – Dalia Ostafi și Ioana Ursu
V – Paula Boliacu și Cătălin Moscaliuc
VI – Petriana Popovici și Ingrid Sofronie
VII – Alexia și Amalia Burlacu
VIII – Adriana Andrei și Ioan Socoliuc
IX – Ștefan Trocin și Paula Panait
X – Victor Turluianu și Antonia Nițu
Secția de natație este coordonată de profesorul Cezar Moscaliuc.
Rugby
I – Robert Tătar
II – Petru Boian
III – Ștefan Ursulescu
IV – Tiberiu Solomon
V – Marius Bădăluță
VI – Lucian Bodroman
VII – Marian Popescu
VIII – Petru Bălan
IX – Adrian Breabăn
X – Petru Constantin
Secția de rugby îi are drept coordonatori pe profesorii Dumitru Livadariu și Codrin Prorociuc.
Volei
I – Alexandru Rață
II – Tudor Ștreangă
III – Eduard Cazacu
IV – Ștefan Verciuc
V – Marius Bortă
VI – Gabriel Albu
VII – Răzvan Dănilă
VIII – Vlad Ștreangă
IX – Alexandru Roman și Cosmin Boghian
X – Georgiana Naghi și Alex Cercelaru
Secția de volei îi are drept coordonatori pe profesorii Vasile Moșuc, Tudor Orășanu și Bogdan Maxim.