Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a premiat ieri cei mai buni sportivi pe anul 2015 la toate cele șase secții: atletism, handbal, lupte greco-romane, fotbal, volei și rugby. Festivitatea de premiere a avut loc în noul amfiteatru al liceului, ce a fost dat în folosință în acest final de an. Alături de cei doi directori ai liceului, Ioan Radu și Cristina Lohănel, la această festivitate au fost invitați și viceprimarul Lucian Harșovschi, alături de consilierii locali Cornel Grosar și Corneliu Vornicu. Ca-n ultimii ani, conducerea liceului a făcut și de această dată premierea pe fiecare secție în parte, pe baza performanțelor obținute de sportivii săi în competițiile naționale și internaționale. În acest an, în premieră au fost acordate diplome de merit și sportivilor ce vin din urmă și sunt speranțele de viitor ale liceului.
Secția de lupte greco-romane a avut din nou cele mai bune rezultate
Ca și anul trecut, într-un clasament pe secțiile sportive, cea de lupte greco-romane, coordonată de antrenorii Valerică Gherasim și Andrei Bolohan, a reușit să se remarce prin sportivii săi și să ocupe primul loc într-un clasament neoficial, în 2015 fiind obținute nu mai puțin de 25 de medalii în competițiile naționale și internaționale, printre care s-a aflat și un titlu de vicecampioană a României la cadeți, cu echipa. Astfel, prima poziție a fost ocupată de Adrian Agache, urmat de Marius Blându și Teodor Chira, ultimul cucerind zilele trecute medaliile de bronz la Campionatul Balcanic, atât la individual, la categoria 85 de kilograme, cât și cu echipa României. Topul a fost completat de Marian Hangaleț, Ion Marian, Ioan Moisei, Mihai Corbu, Sebastian Perepeliuc, Cosmin Mihalache și Răzvan Mihalache. La speranțe au fost evidențiați doi luptători din tânăra generație, Gabriel Gâză și Teodor Vodă.
Celălalt sport individual ce a fost premiat a fost atletismul, Corina Murariu fiind performera din acest an, în timp ce podiumul a fost completat de Dana Olenici și Dana Solovăstru. În continuarea topului 10 s-au situat sportivii Ana Sadoveac, Diana Popovici, Angela Cioroianu, Alexandru Lostun, Simona Caziuc, Cornel Hopa și Sebastian Popovici.
Andrei Portariu a fost cel mai bun sportiv al secției de rugby
În anul 2015, dar mai ales în actualul sezon, secția de rugby, coordonată de antrenorii Dumitru Livadariu, Codrin Prorociuc și Marcel Crețuleac, a avut o comportare foarte bună, astfel că la finalul turului ambele echipe, cea sub 18 ani la rugby în 15 și cea sub 19 ani la rugby în 7, se află pe locul doi în zona Moldova, cu șanse foarte mari de a ajunge la turneul final. Andrei Portariu a fost desemnat cel mai bun sportiv al secției, urmat de Eduard Alucăi, Laurențiu David, Tiberiu Timoficiuc, Sebastian Beldiman, Andrei Custrin, Florin Zimbru, Răzvan Serediuc, Gabriel Acălinei și Cristi Sandu.
O altă secție cu rezultate bune a fost cea de handbal, topul fiind deschis de Claudiu Lăzurcă, sportiv ce nu a putut să-și ridice distincția deoarece se află în cantonament cu echipa națională. Portarul Eduard Duman a fost al doilea nominalizat, urmat de Ionuț Logofătu, Paul Marmeliuc, Iulian Alexa, Bogdan Cozorici, Robert Alupoaie, Denisa Fecioru, Roxana Moldovan și Taisa Verciuc. O altă secție la sporturile de echipă a fost cea de fotbal, de la care conducerea instituției așteaptă rezultate mult mai bune după finalizarea campusului, din care fac parte cele trei terenuri de fotbal, din care două de minifotbal și unul de dimensiuni normale ce are cea mai modernă suprafață sintetică din țară. Topul fotbaliștilor a fost deschis de Cosmin Buziuc, urmat de Mugurel Florescu, Cosmin Corniciuc, Cosmin Coroamă, Sergiu Alexandrovici, Andrei Netea, Lucian Adamovici, Gabriel Nechita, Ionel Zamă, Florin Bejinar, Ionuț Holban, Florin Dumitru și Robert Ciobanu. Cea dea șasea secție a Liceului cu Program Sportiv Suceava trecută în revistă a fost cea de volei, în top fiind aleși doar doi sportivi, Orest Alexandru Rață și Iulian Florea.
„Din punct de vedere al performanțelor sportive, Liceul cu Program Sportiv s-a încadrat în anul 2015 în linia ultimilor ani. Sper ca noile condiții ce le oferă campusul din acest moment să aducă rezultate mai bune la toate disciplinele, în special la cele ce beneficiază de terenurile noi, dar și de cazare și condiții mai bune de școlarizare. După părerea mea, aceste condiții foarte bune vor atrage 100% și performanțe mai bune. Cert este că rezultatele nu se pot obține de la o lună la alta, dar cu siguranță vor veni în următorii ani”, a declarat la finalul premierii directorul LPS Suceava, Ioan Radu.