– Directorii de școli susțin că mulți dintre elevii care se cazează la internat „stau o săptămînă și apoi își caută să stea în altă parte”
– Chiria sau gazda sînt variantele de cazare adoptate de elevii cu posibilități, în timp ce alții, mai de voie, mai de nevoie, „aleg” să facă naveta pînă la școală
Dacă pe vremuri a prinde un loc de cazare la un cămin de liceu era lucru mare, internatul nu mai reprezintă acum o așa de mare atractivitate printre liceeni. La numai cîteva zile înainte de începerea noului an școlar, directorii de școli din județ susțin că cei mai mulți doritori să stea la internat sînt doar elevii de clasa a noua. Directorul Grupului Școlar nr. 3 din Suceava, Violeta Cleja, a declarat că „nu se poate pune problema să nu avem locuri suficiente pentru elevii noștri. Pînă acum, pentru cele peste 150 de locuri pe care le punem la dispoziție au făcut cerere de cazare doar elevi care intră acum în clasa a noua, iar restul locurilor le vom ocupa fie cu studenți, fie cu elevi din alte licee”. Violeta Cleja a mai precizat că „numărul solicitărilor de cazare nu este foarte mare, și probabil, așa ca în fiecare an, și de data aceasta mulți vin, stau o săptămînă, două, și apoi se mută în altă parte”.
– Cazarea și masa la internatul unui liceu costă peste 2 milioane de lei pe lună
Masa și cazarea în una dintre camerele internatului de la Grupul Școlar nr. 3 ajunge aproximativ 2 milioane de lei pe lună, însă condițiile de cazare cu mai multe persoane într-o cameră și grupurile sanitare comune îi determină pe elevi să aleagă fie naveta, fie, dacă își permit, să-și caute o gazdă sau o locuință cu chirie.
Și la Grupul Școlar „Samuil Isopescul” din Suceava, căminele nu mai atrag liceenii. Și aici situația se repetă, ca și la Grupul Școlar nr. 3, pentru că directorul școlii, Mihaele Melinte, ne-a declarat că „elevii au depus cereri de cazare încă din vară, însă în toamnă ori nu mai vin, ori se cazează, stau o săptămînă și apoi pleacă în altă parte”, motiv pentru care și la internatul acestui liceu se încearcă ocuparea locurilor rămase libere cu studenți sau cu elevii altor școli. Grupul Școlar „Samuil Isopescul” dispune de aproximativ 130 de locuri de cazare, iar taxa pentru o lună de ședere la cămin este de peste 2 milioane de lei.
La Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Suceava, loc în internatul școlii au doar fetele, în timp ce băieții merg pe la alte licee. Chiar și așa, pentru că este în renovare, căminul funcționează la jumătate din capacitatea normală, iar din anul școlar viitor într-o cameră vor sta și cîte opt elevi. Directorul școlii, Corneliu Romașcu, a declarat că „cererea pentru cazare nu este mare, mulți aleg alte variante de a locui, pentru că nu oferim condiții prea bune de cazare. În camere sînt mulți elevi, băile sînt vechi, fără îmbunătățiri, iar prețurile de cazare sînt destul de mari, pentru că utilitățile și masa sînt scumpe”. Așadar, pentru un loc de cazare în căminul de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” elevul trebuie să scoată din buzunar aproximativ 2,7 milioane de lei, și, așa cum a declarat Corneliu Romașcu, „unii, care au posibilități și sînt mai pretențioși, aleg gazda, în timp ce alții, care nu-și pot permite să stea nici la cămin, fac naveta pentru a veni la școală”.
– Dacă internatele nu oferă condiții de cazare corespunzătoare cerințelor elevilor, în întîmpinarea acestora vin cei care închiriază apartamente
Dacă internatele nu oferă condiții de cazare corespunzătoare cerințelor elevilor, în întîmpinarea acestora vin cei care închiriază apartamente, garsoniere sau primesc în gazdă. Oferte care de care mai diversificate, condiții de tot felul și prețuri pe măsură, asta este oferta celor care închiriază locuințe pentru elevii și studenții suceveni. Astfel, dacă cei pretențioși, pot închiria o garsonieră amenajată și mobilată după „ultimul răcnet” cu o chirie care pornește de la 100 de euro pe lună, la care se mai adaugă și cheltuielile de întreținere, cei cu posibilități materiale modeste sînt nevoiți să-și caute o gazdă. Un loc într-un apartament cu două camere semidecomandat, în care să mai aibă încă un coleg de cameră, cel interesat trebuie să plătească aproximativ 1,6 milioane de lei pe lună, și nu este nevoit să plătească chiria pe cîteva luni în avans, ca în cazul celor care vor să stea singuri într-o garsonieră sau într-un apartament. Așa cum am mai menționat, elevii suceveni fie nu sînt mulțumiți de condițiile de care beneficiază la un internat școlar și aleg alte variante de cazare, fie nu-și pot permite să locuiască aici, motiv pentru care unii dintre ei, mai de voie, mai de nevoie, nu au altă soluție decît să facă naveta zilnic pentru a ajunge la școală.





