Târgul ofertelor educaționale

Liceele din județ se întrec în oferte pentru absolvenții claselor a VIII-a

Liceele din județ își vor prezenta ofertele educaționale pentru anul școlar următor în cadrul celei de-a XV-a ediții a Târgului ofertelor educaționale, eveniment ce va avea loc pe 30 mai 2014, la Iulius Mall Suceava, începând cu ora 10.00.
Evenimentul se adresează elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a, precum și părinților acestora, care au astfel posibilitatea să cunoască specificul fiecărui colegiu, liceu sau grup școlar pentru o alegere conștientă la terminarea cursurilor gimnaziale.
Liceele își vor prezenta numărul de locuri pentru clasa a IX-a, materiile studiate, limbile străine predate, cursurile opționale, cadrele didactice, calificarea obținută după absolvire, dar și metodologia de admitere.
Potrivit psihologului Florin Bagiu, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, „la târg se vor desfășura momente artistice oferite de instituțiile participante, testări psihologice și ateliere de dezvoltare personală”.
Târgul Ofertelor Educaționale este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava.

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi