Liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat în anul școlar trecut au fost sancționate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin reducerea numărului de locuri de admitere în clasa a IX-a în anul următor.
Pentru anul școlar viitor, propunerile pentru proiectele planului de școlarizare și al rețelei unităților de învățământ preuniversitar se vor elabora de inspectoratele școlare. Fiecare inspectorat școlar va realiza un studiu prin care va fundamenta proiectul planului de școlarizare din perspectiva argumentelor pedagogice, psihologice, sociologice și economice.
În județul Suceava, trei unități de învățământ liceal au o promovabilitate la bacalaureat sub 15% și, în consecință, vor pierde aproximativ 30 de locuri de admitere în clasa a IX-a. Este vorba despre Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Grupul Școlar Cajvana și Liceul Particular Nr. 1, unde promovabilitatea la examenul maturității printre absolvenții claselor a XII-a a fost de doar 13%.
La Grupul Școlar Cajvana, pentru că este singura unitate liceală din localitate, măsurile ministeriale nu se aplică, în situația în care cererea de locuri în clasa a IX-a este mai mare.
Inspectoratul Școlar Suceava trebuie să se consulte cu unitățile de învățământ și până pe 20 ianuarie 2012 să elaboreze și să transmită Ministerului Educației planul de școlarizare pentru anul următor.
La admiterea la liceu din această vară, unitățile liceale din județul Suceava au scos la concurs peste 9.000 de locuri de admitere în clasa a IX-a, însă aproape 1.000 dintre acestea au rămas vacante după prima etapă a repartizării computerizate.