Libertatea pe care ți-o dă muzica. Libertatea propovăduită de Hristos (II)

Nu recomand altora să asculte nici un fel de muzică care le-ar putea transmite mesaje sau ritmuri pătimașe. Dar nici nu cred că viața duhovnicească presupune numai ascultarea muzicii psaltice sau a celei clasice. E adevărat și faptul că, pe măsură ce oamenii sporesc în viața duhovnicească, muzica pe care o ascultă se schimbă. Însă procesul e uneori de durată. Totuși, stau și mă întreb uneori dacă la bătrânețe un șlagăr vechi precum Woman în love o să îmi placă mai puțin. Mi-am dorit să mă căsătoresc cu o fată care să mă iubească din toate puterile, care să fie Woman în love și la adânci bătrâneți. Chiar dacă melodia i-a încurajat pe mulți să descopere farmecul poveștilor de dragoste tip căsătorie de probă, pentru mine această melodie a însemnat și înseamnă altceva. Libertatea în Hristos
Dar nu despre muzica vreau să vorbesc acum, ci despre libertate. Despre cele doua feluri de libertate.
În Hristos simt cea mai deplină libertate: în Hristos simt că libertatea nu înseamnă singurătate, nu înseamnă că numai eu vreau, că numai eu fac, ci înseamnă că accept să fiu iubit, că accept să mă scald în dragostea lui Dumnezeu, că accept să fiu înfrumusețat lăuntric de Dumnezeu, că accept să deschid ochii și să văd viața așa cum este de fapt: ca un dar de la Dumnezeu.
Mă simt oare mai sărac cu Hristos? Și nu îmi e teamă să spun: sunt oare mai sărac avându-L pe Hristos?
Hristos bate la inima fiecăruia
Nu mi-ar ajunge o carte să scriu cât am cunoscut păcatul, în câte forme și în câte situații. Pe loc, păcatul mi-a dat o oarecare împlinire. O oarecare satisfacție, și chiar o anumită liniște: gustarea din fructul oprit.
Dar Hristos a venit în inima mea și lucrurile s-au schimbat. A venit de multe ori, și L-am gonit (conștient sau nu), de multe ori. Dar El, ca un adevărat îndrăgostit ce este, nu a contenit să bată la ușa inimii mele încă și încă o dată.
Acum, când îți scriu, mă simt ca o mireasă înaintea nunții, care vorbește despre frumusețea și dragostea pe care i-o poartă mirele ei. Știu, această figură de stil a ruginit de când e tot folosită prin cărți. Numai că, atunci când trăiești o figură de stil, nu îți e teamă să o mărturisești. Știu că iubitul meu, mirele meu, Hristos, nu mă va părăsi.
Dacă aș avea un shaker special, să pot pune în el puțină libertate adevărată, ți-as da să guști un pahar. Cred că e cel mai puternic drog. De fapt nu e chiar cel mai puternic, că puțini se bat pentru el și mai mulți se luptă pentru un pliculeț de marijuana, dar e cel mai eficace drog. Efectul lui nu trece niciodată.
(Extras din cartea „Tinerii și sexualitatea”, de Danion Vasile)