Libertatea omului

Una dintre principalele obiecții pe care le întâlnim în societatea autonomă este următoarea: Dacă Dumnezeu guvernează lumea și în special veghează asupra omului și-l conduce pe acesta în acțiunile sale, aceasta înseamnă că El nimicește sau anulează, ori cel puțin restrânge libertatea omului, care astfel nu mai e stăpânul acțiunilor sale, libertatea lui morală fiind anulată sau cel puțin diminuată.
De aici ar rezulta pentru om o serie de consecințe negative cu privire la responsabilitate, obligație, merit și vină etc., iar pe de altă parte, se sprijină teza celor ce susțin predestinația necondiționată.
Această obiecție este însă lipsită de temei, deoarece Dumnezeu nici nu forțează, nici nu anulează libertatea omului, dată acestuia prin creație; în conlucrarea cu omul prin harul Său. Dumnezeu nu forțează și nu anulează voința omului, pentru că El însuși e libertatea desăvârșită, care nu manifestă nici o dorință de a-l stăpâni pe om. Fiind una dintre caracteristicile specifice lui Dumnezeu, libertatea Sa este și garanția libertății omului, căci „unde e Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17). Adeseori, Mântuitorul arată că orice răspuns al omului la chemarea Domnului presupune necondiționat voința liberă a acestuia: „De vrei să intri în viață, păzește poruncile […] De voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta […]” (Matei 19, 17-21), i-a răspuns tânărului bogat Mântuitorul.
Dar prin împreună-lucrarea Sa cu omul, Dumnezeu vrea să-l elibereze pe acesta de tot ceea ce îi mărginește libertatea, spre a-și putea folosi rodnic puterile pe care i le-a dat prin creație. El nu-i anulează acestuia nicidecum libertatea, ci, dimpotrivă, îl cheamă la adevărata libertate: să fie liber de păcat, să nu mai ajungă robul acestuia, să nu mai recadă sub jugul robiei păcatului (Galateni 5, 1). Așadar, prin colaborarea Sa cu omul, Dumnezeu îi ajută acestuia să-și recâștige adevărata libertate, în care el acceptă în mod liber binele, dăruindu-se iubirii lui Dumnezeu și slujirii aproapelui. Dar, spre a ajunge la aceasta, omul trebuie să colaboreze cu harul divin, prin care el își dobândește adevărata libertate: libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu în viața de dincolo (Romani 8, 21).(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)