Libertatea Împărăției și robiile veacului

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.
Unul dintre modurile metaforice de exprimare a lucrării de mântuire pe care Hristos Domnul o făcut-o pentru om este cel al răscumpărării, adică eliberarea din sclavie prin plătirea unui preț, termenul fiind folosit originar pentru a descrie achiziționarea unui sclav de la târg: „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45). Prețul pentru eliberarea noastră din robia păcatului a fost plătit prin faptul că Iisus Hristos, Cel fără de păcat, a murit în locul nostru. Odinioară, pentru cumpărarea sclavilor se foloseau monede din aur și argint, cu valoare relativă, temporară, însă pentru răscumpărarea noastră prețul plătit tribut a fost preascumpul, neprețuitul Sânge al lui Hristos. Așadar, pe când ne aflam încă sub robia și puterea păcatului, Iisus Hristos, Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu, Și-a dat viața ca preț de răs-cumpărare pentru toți cei vânduți ca sclavi ai satanei. Rostul acestei metafore este descrierea trecerii noastre din starea de robie în cea de libertate: „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1). Iisus ne-a scos din robie pentru totdeauna, iar valoarea sângelui Său a acoperit toate păcatele trecute, prezente și viitoare, pecetea și garanția acestei răscumpărări fiind Duhul Sfânt sălășluind în cei eliberați, „spre răscumpărarea celor dobândiți de El spre lauda slavei Sale” (Efeseni 1, 13, 14; 4, 30). Unul din cuvintele rostite de pe Cruce de Răscumpărătorul nostru, Cel trădat și vândut pe bani, a fost: „Doamne, iartă-le că nu știu ce fac!”
Unul dintre cele mai triste avertismente pe care le primim în Evanghelie îl reprezintă pierderea nesăbuită a libertății prin căderea într-o nouă robie spirituală provocată de învârtoșarea inimii ori încremenirea în nesimțire și nerecunoștință față de Cel Care ne-a liberat cu prețul vieții Sale. Parabola datornicului nemilostiv pune această realitate în termenii sapiențiali ai narațiunii edificatoare, ori, cum ar zice Andrei Pleșu, ai adevărului ca poveste, ai raportului între mărinimia lui Dumnezeu și ticăloșia omului.
Riscurile libertății
Actualizată în termeni contemporani, parabola hristică, rostită pentru formarea ucenicilor, aflați pe calea către Ierusalim pentru a-L întroniza pe Hristos ca Împărat al lui Israel, ar avea următoarea formă: se apropie vertiginos vremea scadenței, când Suveranul generos și iertător va (de)veni Judecător drept și nemitarnic cu toți cei pe care i-a grațiat și amnistiat de toate datoriile lor, dar care, în chip paradoxal, nu s-au vindecat de boala robiei. Parabola evanghelică nu este o simplă pledoarie pentru iertare, ci mai degrabă o avertizare cu privire la riscurile libertății: datornicul nemilostiv nu a reușit să fructifice grațierea și amnistia oferite de suveran, concretizate în comoara de daruri (10.000 de talanți de aur, echivalent cu aproximativ 490.000 kg) și în libertatea pentru sine și familia sa. În popor se spune despre cineva care le dorește și pe cele ale lui Dumnezeu, și pe cele ale lumii că vrea și cu mâna în brânză, și cu sufletul în rai. Pare-se că datornicul nostru putea rămâne și cu banii, și în grațiile stăpânului, prin atitudinea sa temerară de a risca căutând la inima acestuia mila, compătimirea. Robul umil însă trece după eliberare din registrul umil slugarnic în cel amenințător despotic. Din datornic vândut devine debitor necruțător care sare la gâtul confratelui pentru nimica toată.
Deși lui i s-a iertat o datorie uriașă, o sumă exorbitantă, imposibil de rambursat, ca a unor state contemporane înglodate în datorii, amenințate de faliment financiar, totuși el nu poate să-și ierte colegul de o datorie măruntă (100 de dinari echivalau cu doar 450 grame de argint).
Iertare sau răzbunare
Parabola ne reamintește că de la sublimul iertării la ridicolul răzbunării este doar un singur pas, cel al fățărniciei, iar acesta ține de inima omului viu care trebuie să lupte împotriva uitării generozității dumnezeiești revărsate în viața sa. Fățarnicul este demascat cu asprime: „Slugă vicleană!”
Oricât ar părea de comun mesajul parabolei, trebuie să recunoaștem că ne regăsim pe noi înșine în situații jenante de insensibilitate și vedem mereu în jur cazuri de oameni lipsiți de milă, gata să sară la gâtul aproapelui și să-l sugrume pentru te-miri-ce nimic. Sensibilitatea și maturitatea duhovnicească a inimii se dobândesc prin trezvie, printr-o raportare vie, simțitoare, compătimitoare față de semeni. Dinamica acestui raport față de aproapele se oglindește în trecerea împăratului din parabolă, Dumnezeu Însuși, de la milă și iubire la dreptate și pedeapsă. Vremea bilanțurilor cu datornicii este timpul judecății divine, cumpănirea finală a faptelor omului după socoteala lui Dumnezeu. Modelul financiar descris de parabolă este unul atestat istoric în evaluarea periodică a datoriilor către suveran a celor care, în calitate de arendași, se ocupau de colectarea impozitelor ori a taxelor vamale. Între acești funcționari existau și dintre aceia ispitiți de ban și de foloase necuvenite ori zbiri deprinși cu nedreptățile și cu exploatarea poporului simplu, precum Zaheu, mai-marele vameșilor, pocăit mai târziu și care se angaja să repare nedreptățile comise în exercițiul funcțiunii, întorcând împătrit sumele stoarse nemilos de la nevoiași.
Cel îndatorat până peste cap, fără posibilitate practică de rambursare a datoriei, își pierdea libertatea, fiind vândut ca sclav împreună cu toți cei din familia sa, pierzând, în același timp, toate bunurile.
Hristos S-a făcut rob pentru a ne oferi iertare
Nucleul tare al parabolei în posibilitatea pierderii totale a libertății și demnității: Stăpânul a poruncit ca datornicul nemilostiv să fie vândut ca sclav unor străini nemiloși, diavolii deghizați în reprezentanții unei firme de recuperare a datoriilor. Recuperatorii dau întotdeauna dovadă de rapacitate și opacitate spirituală, nu au milă, nu au mamă, nu au tată. Înțelepciunea populară cuprinde scurte rostiri sentențioase legate de bilanțul ori socoteala de pe urmă a oamenilor cu Stăpânul lor: „După faptă și răsplată!” ori „Lasă-l în plata Domnului!” Împăratul, care s-a făcut rob pentru răscumpărarea noastră, oferă gratuit iertarea tuturor datoriilor și impuls lăuntric către oameni pentru inimă iertătoare. Rugăciunea a șasea de la Taina Sfântului Maslu ni-l prezintă pe Domnul milei chiar în această ipostază a Celui care iartă datornicii, dăruiește vindecarea și ne poruncește să iertăm semenii de șaptezeci de ori câte șapte, adică nelimitat.
Parabola datornicului nemilostiv ne îndeamnă la iertare din inimă pentru toți cei care ne-au greșit în viață, la o cultură a îngăduinței și a responsabilității pentru darurile primite de la Dumnezeu, toate acestea având consecințe eterne și urmări până în starea noastră eshatologică din Împărăția lui Dumnezeu. Nu este posibil un spațiu al reconcilierii fără această iertare din inimă, nefățarnică, după modelul Împă-ratului generos și atoateiertător, după pilda martirilor și a sfinților din temnițele comuniste care și-au iertat călăii și torționarii, dincolo de orice gând de răzbunare. (Pr. Lector Dr. Jan Nicolae, sursa: Ziarul Lumina)