Acuze

Liberalul Steiciuc acuză duplicitatea liberal democratului Carcalete

Mihai Aurel Steiciuc
Mihai Aurel Steiciuc

– „Cred că se discreditează singur, pentru că nu poate să fie dimineață la putere și după amiază în opoziție”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc
Purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, îl acuză de duplicitate pe șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, care este vice PLD pe județ. Steiciuc a declarat că PLD-istul nu poate să fie în același timp și la putere, prin funcția de la Inspectoratul Școlar, și în opoziție, prin funcția de la partid, și în consecință consideră că se va discredita în cel mai scurt timp. „ Domnul Carcalete nu poate dimineața să vină și să sprijine Guvernul iar după amiaza să fie în opoziție la PLD să înjure PNL-ul și Guvernul. Dacă face lucrul acesta și îl face corect dimineața și corect după amiaza înseamnă că este duplicitar. Dacă nu, înseamnă că undeva minte. Dacă face bine actul de guvernare și respectă indicațiile Guvernului dimineața înseamnă că minte după amiază la PLD. Dacă după amiază își spune părerea înseamnă că minte dimineața la slujba pe care o are. PNL i-a ridicat sprijinul politic. Bineînțeles că dacă el nu încalcă toate sarcinile pe care le are din partea Guvernului nu putem să facem un abuz ca să-l dăm afară, dar cred că se discreditează singur pentru că nu poate să fie dimineață la putere și după amiază în opoziție”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Suceava. Amintim că Petru Carcalete a părăsit PNL pentru PLD la începutul acestui an. Liberalii suceveni au demarat demersurile pentru schimbarea lui din funcție, motivând că postul revine de drept PNL-ului.

Recomandări

Liberalii îi acuză de ipocrizie pe cei din PSD Suceava: „Ministerul Transporturilor condus de PSD nu a făcut nimic pentru Autostrada Nordului”

Liberalii îi acuză pe cei din PSD Suceava că au ca program de guvernare furtul primarilor și că au devenit agenții electorali ai Moscovei