Proiect aprobat

Liberalul Petrică Grigorean consideră că toaletele școlare pe care Consiliul Local Marginea le-a aprobat trebuie să fie construcții noi, durabile și nu improvizații



Consilierul PNL din Marginea Petrică Grigorean anunță că la două școli din comună vor fi construite toatele noi
Consilierul PNL din Marginea Petrică Grigorean anunță că la două școli din comună vor fi construite toatele noi

Consilierul local PNL din Marginea Petrică Grigorean a anunțat aprobarea de către Consiliul Local a sumelor necesare pentru construirea de toalete noi, moderne, în două școli din comună, pentru a rezolva problemele de igienă și de siguranță pentru elevi. „Anunț cu mare satisfacție aprobarea de către Consiliul Local al localității Marginea a unei hotărâri prin care s-au alocat 270.000 de lei, în vederea construirii unor toalete cu totul noi, moderne și echipate, la școlile Nr. 2 și Nr. 3. În aceste două unități de învățământ merg zilnic la școală peste 600 de elevi și preșcolari, care trebuie să aibă toate condițiile. Chiar dacă bugetul localității noastre nu are foarte multe resurse pentru investiții, am considerat că cea mai bună și mai importantă investiție pe care noi o putem face este în copii și în școlile în care ei învață. Personal, cred cu putere că orice decizie care se ia în legătură cu o investiție trebuie făcută cu maximă responsabilitate și cu respectarea legii”, a spus Petrică Grigorean. El a adăugat că după aprobarea acestei decizii extrem de importante, lucrările ar trebui să înceapă cât mai repede și, în cele două școli, să existe toalete moderne, ale căror construcții noi să fie anexate clădirilor școlilor, astfel încât cei mici să nu mai meargă până în spatele curților școlilor, prin ploaie sau zăpadă. „Mai mult decât atât, după ce noile toalete vor fi construite, abia așteptăm să vedem că sunt dărâmate vechile toalete, care nu sunt igienice și pun în pericol viața elevilor. Am toată încrederea că primarul din Marginea se bucură alături de noi, după adoptarea acestei hotărâri, și că va veghea zi și noapte ca lucrările să se deruleze repede, să fie de cea mai bună calitate și în parametrii în care a fost adoptată hotărârea de Consiliu Local. Noi vom veghea ca banii să fie cheltuiți cu responsabilitate, deoarece nu vrem să ne trezim ca în alte localități din țară, unde banii au fost risipiți, în sensul că, în loc să se construiască toalete cu totul noi, așa cum am aprobat și noi în Consiliul Local Marginea, cetățenii s-au trezit cu lucrări de mântuială sau cu reabilitări superficiale ale vechilor toalete școlare”, a precizat consilierul local PNL. El a ținut să sublinieze faptul că prin aceste lucrări vrea să dea garanții cetățenilor că PNL face lucruri durabile și are grijă ca banii cetățenilor să fie cheltuiți cu maximă responsabilitate.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Flutur după o întâlnire cu liderii liberali din zona Siret: „Acest oraș trebuie să devină un hub pentru construcția autostrăzii A7 și reconstrucția Ucrainei”