Liberalul Constantin Ciubotaru și-a anunțat, în mod oficial, candidatura pentru funcția de primar al orașului Liteni. Evenimentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, lansarea candidaturii având loc în prezența președintelui PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a vicepreședintelui Mihai Steiciuc, a secretarului general adjunct Brîndușel Nichitean, și a liderului liberalului din municipiul Suceava, Angela Zarojanu.
Alături de aceștia, la eveniment au mai fost prezente câteva sute de persoane, membri și simpatizanți ai PNL.
Consilier local și angajat al CFR, Constantin Ciubotaru a declarat că și-a depus candidatura pentru funcția de primar deoarece intenționează să schimbe imaginea orașului și condițiile de trai ale locuitorilor acestuia.
„Vreau să candidez deoarece sunt un om obișnuit, din rândul dumneavoastră, și am simțit pe propria piele toate nemulțumirile acestei localități. Sunt mândru că sunt locuitor al acestei așezări, vă asigur că am cele mai bune intenții și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a duce la îndeplinire ce mi-am propus. Și cred că cea mai importantă prioritate pentru orașul nostru este schimbarea la față. Iar dumneavoastră nu trebuie să pierdeți acest tren”, a precizat în discursul său Constantin Ciubotaru.
Priorități: „Curățenia, ordinea și disciplina” Ciubotaru a precizat că în situația în care va fi ales primar, va avea trei obiective prioritate, respectiv asigurarea curățeniei, „ordinea și disciplina”.
Ciubotaru spune că în calitate de primar va face tot ce îi stă în putință pentru a atrage investitori. El susține că va încerca să pună la dispoziția unui investitor un teren pe care acesta să poată construi o piață agroalimentară, care să ofere condiții de vânzare producătorilor de produse tradiționale, în special a celor din Liteni.
„Va trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a atrage investitori în orașul Liteni, astfel încât să existe noi locuri de muncă. Și asta pentru că în momentul de față asistăm la o situație cât se poate de gravă. Doar 280 de persoane din Liteni lucrează în acest oraș, și aici intră și cadrele didactice. Restul populației ocupate lucrează fie în Suceava, fie în alte localități”, a arătat candidatul PNL.
De asemenea, el a spus că va demara studiile și va întocmi documentația necesară în vederea construirii unui spital modern, dotat cu aparatură medicală performantă, în condițiile în care în orașul Liteni lipsește o astfel de unitate spitalicească.
„Un alt obiectiv pe care îl am este extinderea rețelei de apă și canalizare. Asta în condițiile în care în momentul de față doar maxim 20% din populația din Liteni este racordată la un astfel de sistem”, a subliniat Ciubotaru.
El a mai adăugat că pe lista sa de priorități se mai află și înființarea unei unități de pompieri profesioniști, asfaltarea drumurilor Liteni – Rotunda – barieră Cioroi și Liteni – Siliștea, realizarea iluminatului public stradal, construirea de grupuri sanitare publice sau asfaltarea drumurilor unde au fost realizate rețelele de apă și canalizare.