Solicitare

Liberalii vor să știe ce s-a întâmplat cu asfaltul decapat de pe străzile din Suceava

Marius Zmău spune că asfaltul decapat putea fi folosit pentru asfaltarea mai multor străzi din Burdujeni sat sau Ițcani
Marius Zmău spune că asfaltul decapat putea fi folosit pentru asfaltarea mai multor străzi din Burdujeni sat sau Ițcani

Liberalii îi solicită primarului Sucevei, Ion Lungu, să prezinte populației ce s-a întâmplat cu asfaltul decapat și cu bordurile de granit înlocuite de pe bulevardul principal al orașului. Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, a declarat că liberalii vor să știe ce s-a întâmplat și cu stâlpii de iluminat care au fost înlocuiți.
„Ca om de afaceri ce acționez în domeniul construcțiilor și în urma mai multor discuții purtate cu diverși ingineri și specialiști din domeniu, nu pot să nu mă întreb de ce primarul Ion Lungu nu a luat în considerare și faptul că asfaltul ridicat de pe străzile pe care se efectuează lucrări de reabilitare poate fi concasat și folosit pentru asfaltare în zone cu trafic ușor, cum ar fi mai toate străzile din cartierele vechi ale Sucevei, străzi pe care locuiesc suceveni ce plătesc impozite de zeci de ani, dar care nu au mai beneficiat de lucrări de reabilitare niciodată sau pe care ultimele lucrări sunt de pe vremea comuniștilor”, a declarat Marius Zmău. El a precizat ca asfaltul decapat de pe bulevardul principal al Sucevei putea fi folosit pentru asfaltarea mai multor străzi din Burdujeni sat sau Ițcani.
În același timp, liderul PNL Suceava s-a declarat indignat de faptul că bordurile de granit de pe artera principală de circulație a Sucevei au fost distruse de muncitori în loc să fie refolosite în alte zone ale orașului.
„La fel și în cazul stâlpilor de iluminat. Noi suntem de acord cu înfrumusețarea arterelor principale din oraș, dar considerăm că aceste înfrumusețări nu trebuie să se facă după principiul «pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul», ci trebuie să existe un plan clar, astfel încât toate zonele din Suceava să beneficieze de investiții”, a mai spus Zmău.

Recomandări

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Procesiunea „Calea Sfântului”, purtând moaștele Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, a adunat mii de credincioși pe străzile orașului