Acțiune

Liberalii vor picheta sediul PD-L Suceava



Liberalii suceveni vor picheta, începând de astăzi, sediul PD-L Suceava, precum și cabinetele parlamentarilor democrat-liberali din întreg județul. Anunțul a fost făcut de președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, acesta precizând că acțiunile vor fi organizate în semn de protest față de intenția Guvernului de a reduce cheltuielile, prin diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor și cu 15% a pensiilor. Băișanu a declarat că prin pichetarea cabinetelor parlamentarilor PD-L Suceava se încearcă convingerea acestora să voteze împotriva proiectelor de lege prin care se intenționează instituirea acestor măsuri.
„Îi cerem și președintelui PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, și președintelui organizației din municipiul Suceava, Ion Lungu, să discute cu toți parlamentarii PD-L și să le spună să voteze împotriva acestor proiecte de lege promovate de Traian Băsescu și Emil Boc, care vor duce la destabilizarea economiei și a societății românești”, a spus liderul PNL Suceava.
Alexandru Băișanu a mai adăugat că pichetarea sediului PD-L Suceava și a cabinetelor parlamentarilor suceveni ai acestui partid se va face până în ziua în care va fi votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Emil Boc. Băișanu a arătat că membri ai PNL Suceava vor fi prezenți în fața tuturor cabinetelor parlamentare PD-L din județ. „Vrem să-i convingem că măsurile Guvernului nu vor duce la redresarea economiei României. Aceste măsuri sunt doar un furt pe față a românilor”, a încheiat președintele PNL Suceava.




Recomandări

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale