Cerere

Liberalii vor ca românii să fie întrebați dacă acceptă desființarea județelor



Alexandru Băișanu: ”În spatele unor justificări confuze se află intenția puterii de a folosi regionalizarea pentru propriul câștig electoral”
Alexandru Băișanu: ”În spatele unor justificări confuze se află intenția puterii de a folosi regionalizarea pentru propriul câștig electoral”

Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat, într-o conferință de presă, că liberalii solicită organizarea unor referendumuri locale pentru consultarea populației cu privire la desființarea actualelor județe, în eventualitatea unei reorganizări teritoriale a României. Băișanu a spus că PNL respinge modul abuziv prin care actuala putere și președintele României, Traian Băsescu, încearcă să reorganizeze țara din punct de vedere administrativ și teritorial. El a arătat că reorganizarea administrativ-teritorială propusă de Traian Băsescu nu are nici o legătură cu principiile europene, respectiv descentralizare, subsidiaritate, transparență, și nici cu eficiența în absorbția fondurilor și nici cu reducerea corupției sau a birocrației.
„Este doar o manevră menită să bulverseze structurile administrative, să creeze haos în rândul populației și să distragă atenția de la adevăratele probleme, respectiv criza, sărăcia sau faptul că oamenii aduși la disperare de actuala putere au ajuns să recurgă la gesturi extreme. Singura miză a reorganizării pentru Traian Băsescu este una politică. În spatele unor justificări confuze se află intenția puterii de a folosi regionalizarea pentru propriul câștig electoral”, a declarat Băișanu.
El a adăugat că actuala putere duce în eroare populația atunci când susține că reforma administrativă nu va presupune costuri suplimentare pentru români.
Băișanu: Fiecare român va plăti între 600 și 700 de lei pentru schimbarea actelor
Liderul PNL Suceava a arătat că, din calculele făcute de liberali, pentru schimbarea cărții de identitate, a permisului de conducere, a pașaportului și a actelor de cadastru, ca urmare a reorganizării administrative, fiecare cetățean va plăti în jur de 600-700 lei.
„PNL Suceava cere convocarea unui referendum local în care oamenii să fie întrebați direct dacă vor desființarea actualelor județe. Dacă vor ca Suceava să devină anexat Iași-ului, pentru că este aproape clar că în varianta propusă de PD-L nu va reuși să ia fața unor orașe mai dezvoltate din punct de vedere economic din zona Moldovei. Nici nu-mi vine să mă gândesc care vor mai fi șansele ca banii de dezvoltare a infrastructurii atât rutiere, dar și aeriene, respectiv modernizarea aeroportului, să fie direcționați la Suceava și nu la Iași sau Bacău, la fel și în cazul Universității și Spitalului Județean”, spune Alexandru Băișanu.
El a mai precizat că, potrivit legislației în vigoare, granițele unităților administrativ-teritoriale nu se pot modifica fără referendum.
Pe de altă parte, consilierul local PNL Corneliu Vornicu a declarat că USL propune un nou model de organizare a României, pe baza celor opt regiuni de dezvoltare, care ar urma să devină centre ale administrației locale. Vornicu a spus că acest model presupune apariția unor instituții noi, respectiv Consiliul Regional – condus de un președinte ales, o Curte de Apel regională, iar Senatul va deveni o Cameră a reprezentanților regionali. El a mai arătat că pe lângă Consiliul Regional va funcționa un Consiliu Economic și Social, alcătuit din reprezentanții principalelor categorii socio-economice, care va fi consultat în luarea deciziilor.