Liberalii susțin că serviciile publice din Suceava sunt scumpe în comparație restul țării



Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că locuitorii municipiului Suceava plătesc prea mult pentru serviciile publice de care beneficiază în comparație cu alte orașe din țară. Băișanu a făcut referire la costul serviciului de salubrizare, la prețul pentru apă-canal, precizând că la acestea se adaugă și costurile mari pentru asfaltarea străzilor.
Liderul liberalilor suceveni a făcut referire în primul rând la prețul plătit pentru apă potabilă și canalizare. Alexandru Băișanu a precizat că, din punctul său de vedere, proiectul ISPA realizat în Suceava, în valoare de 53,73 milioane de euro, pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare și a stației de epurare nu a avut succesul pe care îl clamează conducerea primăriei. Băișanu a arătat că banii au fost folosiți pentru înlocuirea a 18% din rețeaua de apă și canalizare a orașului. „Mult clamata reducere a pierderilor zero, reducerea prețului apei și a canalizări s-a concretizat în creșterea acestora cu 80%, iar numărul defecțiunilor a crescut cu 300%. Deci care a fost eficiența? Zero, sau am putea zice chiar pe minus”, a spus Băișanu. El a mai adăugat că potrivit unui raport întocmit la nivel național, Suceava se află pe locul al doilea în ceea ce privește pierderile de apă potabilă pe rețeaua de distribuție.