Amânare

Liberalii suceveni vor aștepta până la toamnă pentru a-și alege noua conducere județeană



Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, vizează șefia Organizației Județene Suceava a PNL
Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, vizează șefia Organizației Județene Suceava a PNL

Liberalii suceveni vor trebui să aștepte până în toamna acestui an pentru a-și alege o nouă conducere județeană. Biroul Permanent Național al PNL a decis în ședința de ieri că alegerile în cadrul Organizației Județene Suceava a PNL vor avea loc la termen, în luna septembrie, adică la expirarea mandatului actualei structuri de conducere județene.
Reamintim că liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, anunțase în cursul lunii mai că alegerile în cadrul organizației județene au fost programate pentru data de 8 iunie 2013, însă marea majoritate a liberalilor din județul Suceava au aflat din presă despre acest lucru. Anunțul făcut la vremea respectivă de Alexandru Băișanu i-a nemulțumit pe mai mulți membri importanți ai PNL Suceava, care au trimis o adresă conducerii centrale a partidului, în care contestă modul în care liderul liberalilor suceveni a organizat alegerile.
În adresa semnată de zeci de liberali suceveni se spune că „în cadrul ședințelor Biroului Politic Teritorial Suceava nu a fost discutată până în acest moment norma de reprezentare și nici un alt detaliu privind organizarea Conferinței Teritoriale”. În același document se arată că „această situație nu este una singulară în cadrul filialei PNL Suceava, iar noi, membrii acestei organizații, aflăm din presă de anumite decizii pe care domnul Băișanu le ia fără a se consulta, conform statutului, cu membrii biroului politic. În urma acestor situații repetate, membrii PNL Suceava, dar și alți simpatizanți care și-ar dori să adere la filiala liberală suceveană, au sesizat o stare conflictuală și incertă, ceea ce conduce la un prejudiciu de imagine care nu poate decât să dezavantajeze Partidul Național Liberal”.
Conducerea PNL a constatat că Alexandru Băișanu nu a respectat regulamentul de aplicare a statutului
În cele din urmă, în baza acestei contestații, conducerea centrală a PNL a decis amânarea alegerilor programate pentru data de 8 iunie a.c., după ce a constatat că, în pregătirea acestora, Alexandru Băișanu nu a respectat regulamentul de aplicare a statutului PNL. Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a trimis în data de 28 mai 2013 o adresă către filiala Suceava a PNL din care îl informează pe Alexandru Băișanu de amânarea conferinței de alegeri din organizația județeană. În adresă se preciza că „am hotărât amânarea conferinței teritoriale PNL Suceava, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de statutul PNL și regulamentul de aplicare a statutului. Menționez că această decizie a fost luată în urma sesizărilor primite din filiala dumneavoastră și nerespectarea art. 19, alin. 2 din regulamentul de aplicare a statutului PNL, prin care trebuia să-mi trimiteți norma de reprezentare stabilită de biroul permanent teritorial al PNL Suceava. Având în vedere obligativitatea respectării regulamentului de aplicare a statutului, precum și prevederile art. 22, alin. 3, prin care secretarul general PNL poate amâna desfășurarea conferinței teritoriale dacă constată nerespectarea prevederilor regulamentului, am luat această decizie”. În adresa pe care Eduard Hellvig a trimis-o către PNL Suceava se mai precizează că pentru o organizare conformă și statutară a conferinței de alegeri din filiala suceveană a dispus crearea unei echipe de regularitate și audit, care a venit la Suceava pentru a verifica modul în care Alexandru Băișanu a organizat alegerile anunțate pentru data de 8 iunie 2013. Ulterior, Biroul Permanent Județean al PNL Suceava a propus ca alegerile pentru o nouă conducere județeană să aibă loc sâmbătă, 29 iunie, însă și acum alegerile au fost amânate.
Pentru șefia PNL Suceava și-au anunțat deja candidaturile actualul lider al organizației județene, deputatul Alexandru Băișanu, și primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.



Recomandări

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava
Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național