Liberalii suceveni țintesc 15% din voturi la nivel de județ la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie. Președintele PNL Suceava, Ion Lungu (foto), a declarat că procentul propus este unul real și perfect realizabil în condițiile în care cap de listă este Mihai Răzvan Ungureanu. „Avem un motiv în plus să obținem un rezultat bun, având în vedere faptul că avem un candidat la nivel național cap de listă care este de-al nostru, este moldovean. Dacă ne uităm la celelalte partide, la cei care deschid listele, Pușcaș este din Ardeal, Frunzăverde din Banat, Becali de la București. E benefic pentru noi, având în vedere că Mihai Răzvan Ungureanu este o personalitate la nivel național și internațional și cu siguranță el va ieși europarlemntar și ne va sprijini în promovarea de proiecte de dezvoltare a zonei noastre”, a spus Lungu. El a amintit faptul că pe lista candidaților la Parlamentul European se afla și un liberal sucevean, în speță prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Aurel Burciu, exprimându-și încrederea că va fi plasat pe o poziție onorabilă. Lungu a precizat că liberalii vor pune accent în campania electorală pe promovarea ideilor europene, însă are convingerea că adversarii politici vor aborda cu totul alte teme. „Ne este frică că în campania electorală se vor discuta cu totul alte teme. S-a văzut la referenedum ce campanie suburbană a fost și mi-e frică să nu se întâmple același lucru. Ar trebui să fie o campanie pe teme europene, să explicăm populației care sunt avantajele integrării în UE, ce avem de făcut în perioada următoare. Din păcate, nu cred că se va discuta numai această temă, probabil că ștacheta va fi coborâtă și se vor da lovituri și sub centură din partea actorilor politici. PNL va promova o campanie civilizată, dar ne vom adapta și noi strategia funcție de ce vor face adversarii noștri politici”, a spus Lungu.




