Organizare

Liberalii suceveni își inventariază membrii de partid

Philip Rozopol: „Vom face această analiză, după care vom stabili o dată pentru alegeri în fiecare filială”
Philip Rozopol: „Vom face această analiză, după care vom stabili o dată pentru alegeri în fiecare filială”

Liberalii suceveni au început un recensământ al propriilor membri de partid. Philip Rozopol, membru în Biroul Executiv Județean interimar al PNL Suceava, a precizat că a început inventarierea fișelor de partid a celor care s-au înscris în cadrul PNL, pentru a vedea câți dintre aceștia mai sunt membri. El a arătat că fiecare dintre cei care au cereri de înscriere în PNL vor fi sunați pentru a fi întrebați dacă mai sunt sau nu membri ai acestui partid. Rozopol a precizat că primele organizații în care are loc acest recensământ sunt din zona Gura Humorului, arătând că în urma inventarierii dosarelor cu membri de partid a constatat că fostul lider al liberalilor suceveni nu și-a prezentat demisia din PNL.
„Până la ora actuală domnul Flutur nu și-a dat demisia din organizația Gura Humorului”, a precizat liberalul sucevean.
Philip Rozopol a declarat că inventarierea membrilor de partid se va face pentru a cunoaște situația reală la nivelul fiecărei organizații a PNL din Suceava și pentru reorganizarea filialei județene.
„Acesta este primul pas. Avem organizații care s-au desființat, altele sunt scindate și asta vrem să vedem. Vom face această analiză, după care vom stabili o dată pentru alegeri în fiecare filială astfel încât să reconstruim organizația județeană. Noi, acești simpli membri de partid, dorim să refacem organizația județeană, să o facem mai puternică, astfel încât poate vom reuși să facem o figură mai bună în viitor”, a declarat Rozopol.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ