Alegeri

Liberalii suceveni își decid astăzi viitorul



Alexandru Băișanu
Alexandru Băișanu

500 de liberali din întreg județul sunt chemați astăzi în Suceava pentru a-l alege pe viitorul președinte al Organizației Județene Suceava a PNL. Aceștia au de ales între doi membri ai PNL, actualul lider interimar al PNL Suceava, fostul prefect al județului Alexandru Băișanu, și primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl. De remarcat faptul că dacă acum concurează pentru șefia liberalilor suceveni, cei doi au un trecut comun, ambii fiind la un moment dat membri ai Partidului Conservator. De asemenea, ambii s-au alăturat PNL în perioade relativ apropiate, Ioan Pavăl înainte de alegerile locale din anul 2008, iar Alexandru Băișanu a început să se apropie de liberali înainte de a fi numit în funcția de prefect, în guvernarea PNL.
Demn de remarcat este faptul că vechii liberali suceveni au făcut pasul înapoi și nu au mai dorit să candideze pentru șefia Organizației Județene, deși la un moment dat se vehicula ideea că pentru această funcția ar putea candida senatorul Tiberiu Prodan sau primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc. Printre cei care la un moment dat erau la un pas de a candidat pentru președinția PNL Suceava s-a numărat și omul de afaceri sucevean Philip Rozopol, acesta deținând pentru o perioadă scurtă de timp președinția interimară a organizației județene. Rozopol a anunțat în mod oficial că renunță la candidatură după ce a fost înlocuit de la conducerea PNL Suceava cu Alexandru Băișanu.
Trebuie spus că deși nu mai candidează pentru șefia PNL Suceava, cei menționați anterior, dar și alți primari liberali din județ, s-au împărțit în două tabere, fiecare alegând între Alexandru Băișanu și Ioan Pavăl.
Astfel, printre cei care îl sprijină pe Alexandru Băișanu se numără primarii din Gura Humorului și Vatra Dornei, Marius Ursaciuc, respectiv Ioan Moraru. De partea cealaltă, Ioan Pavăl este susținut de fostul președinte interimar al PNL Suceava Philip Rozopol și, după unele surse, și de senatorul Tiberiu Prodan. Până în momentul de față se pare însă că nici unul dintre cei doi candidați la șefia PNL Suceava nu poate fi sigur va câștiga în mod clar alegerile, discuțiile pentru convingerea liberalilor să voteze cu unul dintre ei fiind purtate în continuare.
Trebuie spus că alegerile pentru președinția PNL Suceava vor fi supervizate chiar de către liderul liberalilor, Crin Antonescu, care va veni la Suceava alături de fostul ministru al finanțelor Varujan Vosganian, de secretarul general al PNL, Dan Motreanu, și de primarul din Bacău, Romeo Stavarache.


Ioan Pavăl
Ioan Pavăl
Alexandru Băișanu
Alexandru Băișanu


Recomandări

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ
Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Gheorghe Șoldan consideră că numirea liberalului Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu „este puțin de râs, într-un fel”