Sprijin

Liberalii suceveni fac front comun pentru susținerea majorării pensiilor



Liberalii suceveni fac front comun pentru susținerea majorării pensiilor
Liberalii suceveni fac front comun pentru susținerea majorării pensiilor

– Deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră a declarat că anunțul făcut de președintele României, Traian Băsescu, potrivit căruia acesta nu intenționează să promulge noua Lege a pensiilor, demonstrează că șefului statului nu îi pasă de cei vârstnici
– Atât președintele PNL Suceava, cât și senatorul Tiberiu Prodan, spun că majorarea pensiilor nu este o măsură electorală, iar cei care critică această decizie o fac din ipocrizie
Liberalii suceveni fac front comun în vederea susținerii noii Legi a pensiilor, prin care veniturile pensionarilor vor fi majorate în următorii ani. Reacția liberalilor vine după că în ultimele zile această lege a fost contestată în special de președintele României, Traian Băsescu, cel care a anunțat că nu intenționează să promulge actul normativ prin care se intenționează majorarea pensiilor. În acest sens, deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră (foto) a declarat că prin invocarea de către președintele Băsescu a faptului că această lege nu reprezintă decât o „cacealma” pentru pensionari, șeful statului nu face altceva decât demonstreze „din nou cât de aberante îi sunt motivele”. „Toate acestea din simplul motiv că această importantă modificare a Legii nu a fost propusă de către PD, ci de către dușmanii dumnealui, liberali sau social democrați, pe care nu îi poate tolera nici măcar atunci când fac cele mai bune lucruri pentru cetățenii României”, a declarat Mihai Sandu Capră. El a adăugat că decizia majorării pensiilor respectă angajamentele luate de Guvern prin Programul de Guvernare, iar această creștere nu va afecta stabilitatea macroeconomică și nu va determina efecte inflaționiste. „Evaluările președintelui României și ale consilierilor dumnealui, potrivit cărora este posibil un colaps al sistemului de pensii, se bazează pe speculații fără nici un fel de fond”, a precizat deputatul liberal. El a explicat că sursele care vor susține majorarea pensiilor provin, în principal, din dezvoltarea economică ce va duce la creșterea bugetului de asigurări sociale, respectiv prin creșterea produsului intern brut, a numărului de salariați și a veniturilor salariale. „Decizia de majorare a pensiilor nu va afecta în nici un fel investițiile prioritare stabilite de Guvern, respectiv din educație, sănătate, infrastructură sau agricultură. Și mai mult, creșterea economică pe care România a înregistrat-o în ultimii doi ani trebuie să se reflecte asupra tuturor cetățenilor, indiferent că aceștia sunt salariați sau pensionari. Dar se pare că domnul președinte Băsescu este un fel de Ghiță contra la tot ce se face bine. El nu face nimic, dar are o preocupare pentru a distruge ceea ce realizează alții”, a mai spus Mihai Sandu Capră. În același timp, președintele PNL Suceava, Ion Lungu a precizat că majorarea pensiilor a fost inclusă în programul de guvernare al acestei formațiuni politice, și a fost luată ținându-se cont de dezvoltarea economică a României. El a adăugat că partidele care critică decizia de creștere a veniturilor pensionarilor dau dovadă de ipocrizie. „Este multă ipocrizie în viața politică românească. Toate partidele au promis că vor crește pensiile, iar acum, când o formațiune politică s-a ținut de cuvânt, apare imediat și invidia”, a spus Ion Lungu. La rândul său, senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a subliniat faptul că majorarea pensiilor nu a reprezentat o decizie electorală, idee susținută de președintele României, Traian Băsescu. „Totul a fost planificat, iar creșterea pensiilor a avut loc ca urmare a măsurilor luate de actualul Guvern în vederea dezvoltării economiei, cum ar fi relaxarea fiscală sau stoparea eșalonărilor la plată. Deci nu poate fi vorba de o măsură electorală, când totul a fost planificat din timp”, a mai spus Prodan.



Recomandări

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț: „Toți primarii ar trebui să facă front comun împotriva majorării impozitelor”

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț: „Toți primarii ar trebui să facă front comun împotriva majorării impozitelor”
Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț: „Toți primarii ar trebui să facă front comun împotriva majorării impozitelor”

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate

”Creșterea normei de predare cu două ore nu este fezabilă”, susțin sindicaliștii din învățământul sucevean

Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației
Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național