Campanie

Liberalii suceveni au pornit pe drumul spre Parlamentul European



Dan COMAN
Dan COMAN

– În cadrul Delegației Permanente a PNL Suceava, liberalii au lansat, în mod oficial, campania electorală pentru alegerile europarlamentare
– Candidatul PNL Suceava, Aurel Burciu, a declarat că PNL va câștiga aceste alegeri la nivelul județului
„Avem cea mai puternică echipă pentru aceste alegeri europarlamentare, pe care, cu siguranță, le vom câștiga”. Acesta a fost mesajul transmis, ieri, de președintele PNL Suceava, Ion Lungu, liberalilor din întreg județul, prezenți la ședința Delegației Permanente a organizației județene, care a marcat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din toamna acestui an. După o primă parte a discuțiilor, în care liderii PNL Suceava au transmis mesajele de campanie ale acestei formațiuni politice, liberalii suceveni și-au prezentat, în mod oficial, echipa care se va ocupa de desfășurarea acțiunilor politice premergătoare alegerilor, precum și candidatul organizației județene, profesorul universitar Aurel Burciu.
– Burciu: „PNL are toate șansele să câștige alegerile europarlamentare în județul Suceava”
În aplauzele celor câteva sute de liberali prezenți, Aurel Burciu a fost întâmpinat, pe scenă, de o fetiță, care i-a dăruit un buchet de flori în culorile liberalilor, precum și un steguleț cu însemnele Uniunii Europene și cu mesajele de campanie ale PNL.
În discursul său, Aurel Burciu a subliniat faptul că, în contextul actual, PNL are șansa ca, în județul Suceava, să obțină cel mai important scor electoral. „Ceea ce a făcut în toți acești ani Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a determinat creșterea economică a României, rezultat de care se bucură toți românii. Din acest motiv, trebuie ca în această campanie să discutăm cu oamenii și să le facem cunoscute toate aceste realizări. Avem o echipă de candidați cu personalități puternice, plecând de la primii pe listă, Renate Weber, Daniel Deianu, și până la ultimul de pe listă, Bogdan Olteanu. Sunt încântat că fac parte din această echipă, cu care sunt convins că vom câștiga alegerile”, a declarat candidatul PNL Suceava pentru alegerile europarlamentare din toamna acestui an.
– Zarojanu: „Avem mândria că pe lista PNL sunt doi bucovineni, Renate Weber și Aurel Burciu”
Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, însoțită de doi copii, care împărțeau stegulețe cu însemnele Uniunii Europene, a prezentat, în mod oficial, echipa de campanie a liberalilor suceveni. „Avem mândria că pe listele PNL sunt doi bucovineni de marcă, respectiv doamna Renate Weber și domnul Aurel Burciu. Amândoi sunt persoane cunoscute în Uniunea Europeană și suntem siguri că europarlamentarii noștri vor reuși să promoveze țara noastră așa cum se cuvine. Cheia succesului este la noi și avem sarcina să o învârtim spre dreapta, spre Uniunea Europeană”, a declarat Angela Zarojanu.
Ea a prezentat componența echipei de campanie a PNL Suceava pentru aceste alegeri, unii dintre aceștia având trecut în dreptul numelui și o scurtă descriere, care arată rolul lor în competiția electorală.
Lista este deschisă de liderul PNL Suceava, Ion Lungu, considerat „locomotiva și inima echipei liberale”, urmat de Mihai Steiciuc – „strategul”, Valică Gorea – „înțeleptul”, Nicolae Vranău – „managerul”, Mihai Sandu Capră – „expertul”, Tiberiu Prodan – „coordonatorul”, Marius Ursaciuc – „antrenorul”, Gabriel Șerban – „dinamicul”, Bogdan Cristache, Gheorghe Cozmulesei – „catalizatorul”, Iulian Angheluș – „trainerul”, Constantin Lungu – „expertul în probleme de finanțare a campaniei”, alături de aceștia regăsindu-se și responsabilii de campanie pentru fiecare zonă a județului.
– Ion Lungu a solicitat mobilizare maximă pentru toți membrii PNL din județul Suceava
Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, le-a solicitat tuturor membrilor acestui partid din județul Suceava să se mobilizeze pentru câștigarea alegerilor europarlamentare. Lungu consideră că principala sarcină a membrilor PNL este de a informa populația județului despre realizările Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu. „Avem toate premisele să obținem un rezultat foarte bun la aceste alegeri. PNL a avut o guvernare foarte bună și este partidul care a reușit să aducă România în Europa”, a declarat liderul PNL Suceava.
El a adăugat că liberalii vor continua demersurile pentru atragerea a cât mai multor investiții străine în România, creșterea numărului locurilor de muncă și a nivelului de trai al românilor, precum și pentru aducerea în țară a românilor plecați la muncă în străinătate. „Ne vom lupta, prin europarlamentarii noștri, ca România să devină o putere în Europa. Prin noi înșine vom ajunge în Europa, vom lupta și vom învinge”, a mai spus Lungu, care a reamintit că, la mijlocul acestei săptămâni, ocupantul primului loc pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare, Renate Weber, va fi prezent în județul Suceava, urmând a se întâlni cu electoratul din orașele Suceava, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.
– PNL Suceava își invită oamenii să promoveze proiecte pentru dezvoltarea comunităților locale
Liderii PNL Suceava le-au transmis liberalilor din județ să pregătească în această perioadă câte un proiect de dezvoltare al comunităților locale, pe care să-l promoveze în perioada campaniei electorale pentru Parlamentul European. Vicepreședintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a declarat că această sarcină revine viitorilor candidați liberali pentru alegerile locale din anul 2007, precum și președinților de organizații locale.
„Populația trebuie să cunoască aceste proiecte și să le identifice cu noi, liberalii. Iar toată lumea trebuie să fie conștientă că proiectul lui va aduce România în Europa. Și atunci, vom putea obține rezultate bune, când fiecare liberal se va implica pentru realizarea proiectului lui”, a spus Steiciuc.
La rândul său, senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a declarat că actualul Guvern va susține realizarea acestor proiecte, atât în localitățile conduse de primari liberali, cât și în celelalte, unde vor exista astfel de inițiative ale unor membri PNL. „Trebuie să fie meritele celor care le-au inițiat, membri ai PNL. Iar proiectele vor fi susținute de Guvernul Tăriceanu, pentru a fi promovate mai departe”, a spus Prodan.
– Marius Ursaciuc: „PNL contează pe tine”
În discursul său, primarul liberal al orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, i-a invitat pe liberali la unitate. Iar acest lucru l-a făcut printr-un discurs în care a realizat o paralelă între fotbal și politică, susținând că, pentru a avea performanțe, este nevoie de loialitate și de unitate.
„Și în fotbal, și în politică, avem șefi de ligă, președinți de cluburi, antrenori și spectatori. Mai există transferuri și stegulețe. Iar acești spectatori sunt oamenii care au votat, iar ei vor să le răspundem la așteptări. Vreau să spun că eu, de la vârsta de 5 ani, țin cu Steaua și sunt respectat de toți pentru că nu mi-am schimbat opțiunea. Politic, am fost la UFD, iar prin fuziune am ajuns la PNL și am rămas aici. Nu-mi plac transferurile. Iar noi, cei din PNL, suntem oameni mândri, și trebuie să rămânem așa și să fim uniți. Avem aceste stegulețe pe care scrie . Înlocuiți Europa cu PNL și va fi bine pentru noi toți. ”, a declarat Marius Ursaciuc.
– Atacuri la adresa președintelui României, Traian Băsescu
În discursul său, liderul liberalilor suceveni, Ion Lungu, a criticat inițiativa președintelui României de a organiza un referendum pe tema votului uninominal, în condițiile în care Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că intenționează să-și asume răspunderea guvernamentală pe un proiect de lege ce vizează introducerea votului uninominal mixt. „Acest scrutin este umbrit de o temă populistă a domnului Traian Băsescu și a PD, fiind vorba despre referendumul pentru votul uninominal. Să nu uităm că, în anul 2006, Traian Băsescu declara că votul uninominal este o prostie și o demagogie. Atât dumnealui, cât și PD, nu cred în acest sistem de vot, dar democrații vor implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală de partea lor”, a declarat Ion Lungu, care a subliniat că inițiativa președintelui României de a convoca referendum ar putea prelungi adoptarea sistemului de vot uninominal.
La rândul său, vicepreședintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, le-a declarat liberalilor suceveni că, în opinia sa, Traian Băsescu a devenit dușmanul PNL. Steiciuc a subliniat faptul că, dacă PSD reprezintă pentru PNL un adversar politic, în ultimul timp, prin acțiunile pe care le-a avut, președintele României s-a transformat în dușmanul numărul 1 al liberalilor. „PD nu este adversar. PD este o masă de manevră pentru Traian Băsescu. În spatele acestuia este PD, un partid care nu este o forță politică, nu are ideologie și nici o preocupare europeană. Iar președintele României este disperat, pentru că are nevoie de o susținere mare, națională, pentru a i se împlini eul. Traian Băsescu găsește tot felul de teme, dar nu a rezolvat nici o problemă din câte a ridicat. Iar acum a inventat tema votului uninominal”, a spus Steiciuc.
El a adăugat că, în ceea ce privește PLD, acest partid nu este adversarul PNL, pentru că „nu există, iar domnul Flutur a devenit din ce în ce mai palid și mai invizibil”.
Nu în ultimul rând, vicepreședintele PNL Suceava, Valică Gorea, a declarat că Traian Băsescu este cel care provoacă „criză după criză”, în timp ce „bătrânul liberal” Dumitru Curea l-a invitat pe șeful statului, pe care l-a numit în diverse rânduri „Ceaușescu ăsta mic”, să prezinte românilor dosarul din cazul „Flota”, pentru a demonstra tuturor că „nu iubește corupția”.
Foto: Marius Șuiu



Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară
Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară